După ce a semnat cu Alexandra Ciunt, managerul Gheorghe Tadici a ajuns în cursul zilei de vineri la o înțelegere cu Andrada Maior Pașca, de la HCM Baia Mare și Adina Cârligeanu, de la Știința Bacău
Conducerea clubului HC Zalău a reușit să transfere în cursul zilei de vineri alte două jucătoare importante pentru sezonul următor, după ce, la începutul săptămânii a ajuns la un acord cu Alexandra Ciunt, o handbalistă cu o talie de 1,83 metri, care evoluează la linia de nouă metri, împrumutată pe o perioadă de doi ani de la HCM Baia Mare.
Tot de la campioana României a fost adusă sub formă de împumut pentru o perioadă de doi ani și extrema stângă, Andrada Maior Pașca, jucătoare în vârstă de 21 de ani. „Este o extremă foarte rapidă, care a făcut parte din lotul național de tineret și care, cu siguranță va face parte și din lotul de senioare. Poate fi chiar una dintre surprizele pentru Campionatul European din luna decembrie„, a afirmat managerul Gheorghe Tadici.
Al treilea transfer reușit de gruparea zălăuană este Adina Cârligeanu, o jucătoare ambidextră care evoluează la linia de nouă metri. În vârstă de 22 de ani și cu o talie de 1,80, Adina Cârligeanu a evoluat ultima dată la Știința Bacău, în Divizia A.
Managerul Gheorghe Tadici se află în tratative avansate cu o altă jucătoare pentru linia de nouă metri, însă numele acesteia îl va putea da publicității abia în zilele următoare.
Foto: Paul Ursachi
Bravo HCZ!!!!!! Transferuri inteligente, a unor jucatoare tinere, ieftine , dar care pot aduce un plus la echipa.Felicitari pt strategie si gandire !