Deputatul Mirel Taloș îl acuză pe Crin Antonescu că este ”groparul PNL”

Fostul preşedinte al Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, susține că parlamentarii asociaţi grupului iniţiat de senatorul Călin Popescu Tăriceanu ”luptă” împotriva partidului şi cere excluderea acestora din PNL. ”Tăriceanu şi ceilalţi îşi pot lua orice nume pompoase de grupuri, de iniţiative, de identitate, de salvare, sunt nişte bieţi pripăşiţi la uşa PSD, care execută dispoziţii de partid ale PSD iar cei care se asociază cu aşa ceva este evident că nu mai au nimic comun cu PNL că sunt adversari declaraţi ai acestuia. Din acest punct de vedere pentru mine lucrurile sunt foarte simple”, a afirmat liberalul, întrebat dacă parlamentarii care s-au afiliat grupului lui Tăriceanu ar trebui excluşi din PNL.
Din grupul parlamentarilor care-l urmează pe Călin Popescu Tăriceanu face parte și deputatul de Zalău, Mirel Taloș. Acesta este cunoscut ca fiind un apropiat al fostului președinte al PNL și îl acuză pe Crin Antonescu că este ”groparul” liberalilor și vrea să ”vândă” partidul celor din PDL. ”În momentul de față, PNL este preluat de oameni fără tradiție liberală, cum ar fi Klaus Iohannis, care a venit în urmă cu un an în partid, iar membri cu tradiție sunt dați afară. Crin Antonescu este în acest moment groparul PNL și nu primesc lecții de liberalism nici măcar de la el. Nu poți propune fuziunea cu un partid care ți-a fost ani de zile ostil. Demersul grupului Tăriceanu este tocmai pentru a salva partidul, iar în jurul său sunt numai liberali. Fuziunea cu PDL, propusă de Crin Antonescu, va discredita complet partidul în fața alegătorilor. Din fuziunea celor două formațiuni politice, din cauza incompatibilităților de electorat, va rezulta un partid de 15 la sută. Partidul este vândut lui Frunzăverde, Blaga, Udrea și Băsescu”, a declarat deputatul Mirel Taloș. În altă ordine de idei, parlamentarul a refuzat să comenteze anunțul făcut de președintele PNL Sălaj, Radu Căpîlnașiu, potrivit căruia nu mai are susținerea organizației pentru un nou mandat de deputat.

Grupul Tăriceanu și deputatul Taloș nu sunt văzuți cu ochi buni de conducerea PNL Sălaj
Liderul organizației PNL Sălaj, Radu Căpîlnașiu, condamnă acțiunile grupului Tăriceanu și pe liderul acestuia. ”Un lucru este cert. Tăriceanu nu este membru PNL, iar faptul că s-a reînscris la Satu Mare e un mare bluf. Pot să constat că au fost câțiva parlamentari, unii foști miniștri, care au un comportament ciudat și întorc spatele partidului. Dacă vrei să ai un punct de vedere poți să-l ai în interiorul partidului. PNL nu o să-și schimbe denumirea, cu asta nu e de acord nimeni. N-are importanță cum se va numi noua formațiune politică, după fuziune”, afirmă Căpîlnașiu.

6 Thoughts to “Deputatul Mirel Taloș îl acuză pe Crin Antonescu că este ”groparul PNL””

  1. Anonim

    E foarte bine că Tăriceanu și acoliții lui au plecat din PNL, se clarifică lucrurile. Și mai clar ar fi să-și ia chiar carnet PSD. Oricum, Tăriceanu a fost deja răsplătit de PSD cu funcția în Senat, și continuă misiunea primită, aceea de a distruge PNL. Cea mai mare greșeală din istoria PNL a fost alianța cu PSD.

  2. Anonim

    de ce il mai tineti pe talos asta in pnl ? out !!

  3. Anonim

    De data asta are perfecta dreptate acest Talos.Din luna este vizibil ca Antonescu a ingropat PNL-ul.Prin comportamentul sau a transformat PNL dintr-un partid la guvernare ,important in unul neinsemnat aruncandu-l la periferia politicii romanesti.Partea proasta este ca cu ingalati ca antonescu si sasul de la SIbiu au sanse sa stea multa vreme pe margine.

    1. Trahanache

      ”Ca cu” modul tau de gandire este evident ca nu poti fi decat PSD-ist.

  4. Anonim

    MIREL TALOS PRIMAR DE ZALAU!

  5. Anonim

    Mirel Talos?? e deputatul chewing gum cumva?? cel care isi „sictirea” audienta de ziua nationala mestecand guma?? mai are tupeu acest sarantoc sa deschida gura?? aaa, da..mai bine mutat la capitala, cu gargara ieftina, decat sa reuseasca rateu dupa rateu la zalau

Leave a Comment