Peste 200 de copii, de la mai multe grădinițe din municipiul Zalău, au desenat vineri pe aleea principală a Parcului Central. Activitățile au fost organizate de Primăria Zalău cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Acțiunea ”desene pe asfalt”, programată să se desfășoare săptămâna trecută, a fost amânată din cauza vremii nefavorabile. Micii artiști au fost recompensați pentru efortul și talentul lor cu dulciuri și baloane.