Sălăjeanul Alexandru Tătar, cunoscut ca Sandu de la Pericei, nu a ratat nici în acest an vizita pe care prinţul Charlei al Marii Britanii a făcut-o în România, la moşia sa din Valea Zălanului, judeţul Covasna. Dacă în 2013, i-a oferit în dar moştenitorului coroanei britanice o sticlă cu pălincă de gutui din producţie proprie, în acest an i-a făcut cadou o afinată cu pălincă de gutui, în semn de recunoştinţă pentru tot ceea ce face pentru ţara noastră. Sandu de la Pericei susţine că s-a întâlnit cu prinţul Charles, cu care a dat mâna şi chiar s-a îmbrăţişat.
În vârstă de 68 de ani, Alexandru Tătar este originar din Pericei, dar trăieşte de câteva zeci de ani în Oradea. A rămas legat sufleteşte de locurile natale, dovadă stând implicarea sa financiară în ridicarea Monumentului Cepei din Pericei, în 2007, construcţie care a primit omologarea din partea World Recors Academy ca fiind cea mai mare din lume.
Moştenitorul tronului Marii Britanii s-a aflat în România săptămâna trecută. Din 1998, când a venit pentru prima oară pe meleagurile noastre, a cumpărat mai multe domenii în judeţele Sibiu, Braşov, Covasna şi Maramureş.
Sursa foto: ebihoreanul.ro