Sute de contribuabili sălăjeni riscă să fie executaţi silit dacă nu se vor conforma somaţiilor trimise de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) ca urmare a unor restanţe acumulate. Întârzierile de plată au ieşit la iveală în urma controlul efectuat de Curtea de Conturi Sălaj. Peste 700 de persoane din judeţ au fost descoperite figurând cu datorii la Sănătate, în urma verificărilor încheiate luna trecută.
Contribuabilii sunt revoltaţi că sunt puşi pe drumuri pentru datorii de care nu ştiau, iar în unele situaţii, restanţele s-au dublat sau chiar s-au triplat din cauza penalităţilor. „Noi nu avem o evidenţă, la nivelul Casei, a veniturilor realizate de către contribuabili, acestea sunt înregistrate la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice. Aceste situaţii au ieşit la iveală în urma controlului Curţii de Conturi Sălaj. Sunt cazuri în care restanţele depistate sunt chiar şi de acum patru ani. Verificările Curţii au fost finalizate luna trecute, iar în urma acestora s-a constatat faptul că peste 700 de persoane din judeţ figurează cu restanţe, iar pe baza datelor transmise de Finanţe suntem obligaţi să emitem şi să trimitem aceste decizii de impunere”, a explicat Marius Tăutu, preşedintele CJAS Sălaj. Potrivit acestuia, somaţiile au fost trimise în cursul săptămânii trecute.
Nicio contestaţie nu a fost admisă
Odată primită somaţia, contribuabilul poate să o conteste, prezentând acte doveditoare ale activităţii sale în perioada pentru care figurează cu datorii. „Este posibil ca unele date să fi fost transmise eronat. Contribuabilul poate să se prezinte la Casă să depună o contestaţie, urmând ca cifrele din somaţii să fie verificate, iar în urma acestor verificări restanţele să fie recalculate, anulate, sau după caz, achitate. Situaţia concretă se poate lămuri la nivel de Casă, aceasta fiind diferită de la om la om”, a mai precizat preşedintele CJAS Sălaj. Până în prezent au fost depuse 20 de contestaţii, însă niciuna dintre acestea nu a fost admisă.
Potrivit legii, printre categoriile de persoane care trebuie să-şi achite singure contribuţia la asigurările sociale de sănătate se numără: agricultorii, silvicultorii, cu excepţia celor care au calitatea de angajatori, persoanele cu venituri din chirii, din activităţi liberale (avocaţi, notari, medici, auditori financiari, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, arhitect), persoanele cu venituri din drepturi de autor, persoanele cu venituri din activităţi comerciale. Drepturile de proprietate intelectuală, convenţiile civile (în baza Codului Civil), comisioanele, veniturile obţinute din cedarea folosinţei de bunuri, dividendele, dobânzile – pentru aceste tipuri de venituri contribuţia la fondul asigurărilor sociale de sănătate este obligatorie doar dacă reprezintă singurele surse de venit ale persoanei. Contribuţia se plăteşte o dată pe an. La început de an se achită în baza unei estimări a veniturilor, iar regularizarea vine până în data de 25 ianuarie a anului următor.
Casa de asigurari are functionari incompetenti. Nu stie dreapta ce face stanga. Fufele de la ghiseu nu cunosc tastatura calculatorului. Contabilii de 2 bani calculeaza eronat darile, apoi la regularizare constata hiba in lipsa si tot ei aplica penalizarile. Daca un privat plateste CAS la Fisc, cumulat odata pe an, ce rost mai are casa de asigurari? E Tautule, e cazul sa mai reduci din personalul tau incompetent. Se pot vinde si chibrite la colt de strada. Cursurile de informaizare sunt pentru oameni inteligenti, nu pentru sleahta de femei proaste care nu au habar de cate tate au pe piept!