Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc a demarat campania ”Salvaţi Marele Ecran”, prin care se doreşte redeschiderea cât mai multor cinematografe în oraşele cu o populație de peste 20.000 de locuitori. Sunt judeţe în România, cum este și Sălajul, care nu mai au niciun cinematograf. ”Încercăm ca în fiecare zonă să existe un loc unde poți să vezi filme. Avem mai puțin de o sală la 100.000 de locuitori din România”, spune Cristian Hordilă, inițiatorul campaniei ”Salvați Marele Ecran”. Adică de cinci ori mai puțin decât Ungaria și de trei ori mai puțin decât Bugaria sau Serbia. Rețeaua națională de cinematografe administrează în prezent mai puțin de 30 de săli de proiecție, față de 300, câte erau 1990.
La Zalău, de cel puțin patru ani încoace se încearcă redeschiderea cinematografului Scala, după ce acesta a trecut în administrarea municipalității. Primăria municipiul Zalău a depus solicitări de finanțare a lucrărilor de reabilitare la Ministerul Dezvoltării Regionale și la Compania Națională de Investiții. ”Suntem interesați să identificăm posibilități de a finanța reabilitarea cinematografului și așteptăm finalizarea documentelor referitoare la Programul Operațional Regional, pentru a vedea în ce măsură ar fi eligibilă o astfel de investiție. Centrul Cultural Scala, conform documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie, va cuprinde o sală de spectacole și un cinematograf 2D cu aproximativ 240 de locuri; o sală de cinema 3D, cu aproximativ 40 de locuri și un planetarium, cu aproximativ 25 de locuri. În plus, în hol va fi amenajat un spaţiu pentru cabinele artiştilor, o garderobă şi o cafenea”, ne-a declarat primarul Radu Căpîlnașiu.