Descoperire explozivă în curtea unui operator economic

 

Pirotehniştii sălăjeni au fost solicitaţi marţi, în jurul orei 18, să intervină pentru a asana o muniţie neexplodată descoperită în curtea unui operator economic de colectare a fierului vechi, din localitatea Cehei. Potrivit informaţiilor primite de la Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, echipa ajunsă la faţa locului a identificat muniţia ca fiind o bombă aruncător de calibrul 82 milimetri. Aceasta a fost ridicată, transportată şi depozitată în vederea distrugerii. Reprezentanţii ISU Sălaj recomandă cetăţenilor ca la găsirea unor elemente de muniţie neexplodată să anunţe cel mai apropiat post de poliţie sau pompierii la numărul de urgenţă 112 fără a le atinge sau schimba poziţia acestora.

Leave a Comment