Unsprezece micuţi aflaţi în plasament în Centrul Social Multifuncţional din Cehu Silvaniei au fost creştinaţi, joi, părinţi spirituali fiindu-le angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj, dar şi cunoştinţe de-ale acestora.
Această practică a fost adoptată în urmă cu mai bine de zece ani, când conducerea Centrului a decis ca măcar o dată pe an, în funcţie de numărul copiilor nebotezaţi care ajung la Cehu, să fie organizate acţiuni de acest fel. „Este primul botez colectiv pe care îl organizăm în 2014 la Centrul Social din Cehu Silvaniei. Iniţial, 12 copii trebuiau să primească taina sfântă a botezului, însă din cauza stării precare de sănătate a unuia dintre ei, micuţul aflându-se acum internat în stare destul de gravă la o clinică din Cluj-Napoca, vor fi botezaţi doar 11. Vorbim despre patru băieţei şi şapte fetiţe, cu vârste cuprinse între cinci luni şi trei ani”, ne-a declarat Violeta Milaş, directorul DGASPC Sălaj. Potrivit spuselor sale, printre cei 11 prichindei s-au numărat şi doi fraţi gemeni, fetiţă şi băiat, abandonaţi de către mamă, în urmă cu câteva luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.
De altfel, cei mai mulţi dintre copiii creştinaţi joi au ajuns la Cehu după ce părinţii i-au „uitat” prin spitale. Pe ceilalţi, statul i-a luat în plasament pentru că au fost neglijaţi ori chiar abuzuţi în familiile din care provin.
Oficialul DGASPC Sălaj a mai precizat că persoanele care aleg să devină naşi trebuie să suporte cheltuielile pe care le implică un astfel de eveniment. Nu puţini sunt, însă, cei care decid să păstreze legătura cu finuţii lor, vizitându-i la Centru sau luându-i în weekend în familie.
În cadrul Centrului Social Multifuncţional de la Cehu Silvaniei sunt instituţionalizaţi, în prezent, 114 copii.
Si au devenit toti buni crestini ortodoxsi.
De ce nu greco-catolici sau romano-catolici sau protestanti sau neoprotestanti etc.?
Cine a decis asa? Copii sigur nu.
Au ‘primit’ sau li s-au impus??
fala mare, milas doamne