Crucea Roşie Filiala Sălaj a organizat, la finele săptămânii trecute, o nouă ediţie a concursului de sănătate şi prim ajutor “Sanitarii Pricepuţi”. Competiţia, etapa zonală, a reunit nu mai puţin de 19 echipaje, formate din elevi de gimnaziu, şi s-a desfăşurat în cinci centre din judeţ, respectiv Zalău, Şimleu Silvaniei, Jibou, Ileanda şi Zimbor. Participanţii au avut de trecut două probe, una teoretică de testare a cunoştinţelor şi una practică, prin care elevii de gimnaziu au demonstrat că ştiu să acţioneze atunci când semenii au nevoie de ajutor. După cum a explicat Laura Bungenţeanu, reprezentantul Crucii Roşii Filiala Sălaj, concursul de adresează elevilor de ciclul gimnazial şi liceal şi vizează însuşirea cunosştinţele de bază privind prevenirea accidentelor şi deprinderile practice pentru acordarea primului ajutor premedical. Câştigătorii acestei etape vor participa în 4 iunie la faza judeţeană a competiţiei, ce va avea loc la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău, urmând să ia parte şi elevii de liceu.
Potrivit sursei citate, pentru faza judeţeană s-au calificat zece echipaje, respectiv Liceul „Ioachim Pop” Ileanda, Şcoala Gimnazială Bălan, Şcoala Gimnazială „Andrei Mureşanu” Cehu Silvaniei, Şcoala Gimnazială Zimbor, Şcoala Gimnazială Sîg, Şcoala Gimnazială „Silvania” Şimleu Silvaniei, Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” Zalău, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu” şi Liceul Cserey-Goga Crasna.