Luni, 12 mai – Interesant Măsurişul de la Pria, unde la sărbătoare nu se măsoară un gram de lapte.
Marţi, 13 mai – Cică Sălajul este judeţul cu cele mai puţine maşini noi. Păi, cum sa fie altfel, când aici e plin de cărăuşi de maşini?
Miercuri, 14 mai – În recent renovatul parc din municipiu, pensionarii aşteaptă în continuare piesele de şah. Că tablă este.
Joi, 15 mai – Foarte frumos noul look al muzeului judeţean, doar o singura observaţie: n-am văzut nicio referire la bisericile de lemn din judeţ.
Vineri, 16 mai – Dacă romanii aveau aducţiune de apă la Porolissum, poate se descoperă şi vreo şosea de centură. Căci n-ar fi rău modelul.
Sâmbăta, 17 mai – În multe localităţi de peste Meseş s-au strâns, în urmă cu mulţi ani, bani pentru racordarea la gaz metan. N-au mai apărut nici gazul, nici banii.
Duminică, 18 mai – În jurul statuii lui Wesselenyi, e doar asfalt. Şi când te gândeşti că centrul Vienei şi al Budapestei au fost pavate cu piatră de la Poieni şi Moigrad.
Fecior de sălăjean
* a se considera pamflet