Festivalul-concurs de interpretare a cântecului popular „Mândru Cântec Sălăjean”, ajuns la cea de-a VII-a ediţie, se va desfăşura, în perioada 16-18 mai, în sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură şi Artă Sălaj.
Potrivit informaţiilor primite de la Daniel Săuca, managerul instituţiei de cultură, vineri, 16 mai, începând cu ora 10 va avea loc concursul soliştilor vocali şi instrumentişti preşcolari şi elevi din clasele I-IV. Pentru concurenţii din clasele V-XII, preselecţia şi repetiţiile, cu orchestra Secţiei Ansamblului Folcloric „Meseşul” se vor desfăşura sâmbătă, 17 mai, de la ora 9, în aceeaşi locaţie. Potrivit organizatorilor, nu mai pot participa elevii care au fost premiaţi cu trofeul festivalului în ediţiile precedente.
Concursul soliştilor vocali din clasele V-VIII şi IX-XII va avea loc duminică, 18 mai, începând cu ora 14, iar cel destinat soliştilor instrumentişti, de la ora 18.
Scopul competiţiei este de a descoperi şi promova tinere talente, punerea în valoare a cântecului popular autentic şi introducerea lui în circuitul de valori spirituale, prezentarea nealterată a frumuseţii costumului popular din zonele folclorice din judeţ.
Astfel, juriul, alcătuit din personalităţi şi specialişti în domeniul folclorului, va aprecia calităţile interpretative ale concurenţilor, autenticitatea pieselor şi a costumelor populare. Doritorii se pot înscrie până în 5 mai, mai multe informaţii pot fi obţinute atât de pe site-ul instituţiei de cultură amintite, www.culturasalaj.ro, secţiunea „Noutăţi”, cât şi de la sediul acesteia, situat în Zalău, P-ţa 1 Decembrie 1918 nr.11.
Festivalul „Mândru Cântec Sălăjean” este organizat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, sub egida Consiliului Judeţean Sălaj, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj şi al Clubului Rotary Zalău.
[…] Via: “Mândru Cântec Sălăjean”, la a VII-a ediţie […]
Si regii la petrecerile lor au nevoie de mascarici si de bufoni!
Sauca participa la publicitate si momente vesele?
Ce va citi?
Poezia cu matzele incurcate de la berea cu Alba ca Neaua?