Poeţii români şi maghiari au adus din nou „Primăvara Poeziei” la Zalău

Pentru al paisprezecelea an consecutiv, Zalăul a fost gazda festivalului „Primăvara Poeziei”. Evenimentul, ce s-a desfăşurat în sala „Dialoguri Europene” A Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, a adunat peste 20 dintre cei mai buni poeţi români şi maghiari. Deschiderea oficială a manifestării a avut loc vineri, 12 aprilie, începând cu ora 17, cu vernisajul expoziţiei pictorului Czanik Ferenc (Kapovar, Ungaria), despre artist şi lucrările sale vorbind Szabo Attila, coordonatorul secţiei de artă din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, subliind faptul că tehnica acestuia, respectiv cea în acuarelă, este una pe cât de dificilă, pe atât de rafinată. „Spre deosebire de o pictură în ulei, la care poţi corecta cu o tuşă de culoare, în cazul acuarelei acest lucru nu e posibil. Aici, fiecare tuşă necesită precizie, pictorul dând dovadă de o inteligenţă artistică remarcabilă”, a explicat Szabo Attila. Activităţile zilei de vineri au continuat cu lansarea Antologiei de poezie bilingvă Primăvara Poeziei XIV A Költészet Tavasza, editura Caiete Silvane, Zalău, 2014, urmată de prezentarea suplimentului revistei “Caiete Silvane” dedicat sculptorului Fadrusz János, cel care a ridicat cunoscuta statuie a baronului Wesselényi din Zalău. Publicaţia a fost realizată cu sprijinul blogului Foto-Travel (Mirel Matyas) şi al grupului „Amintiri despre Zalău” (Daniel Mureşan) şi finanţă de Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj. În acest an, revista a mai editat un supliment, dedicat personalităţilor comunei Surduc.

Din progam nu au lipsit nici lecturile publice, ce au fost susţinute de Nicolae Coande şi Király Farkas. Un recital al poeţilor români şi maghiari a fost cel care a încheiat manifestările primei zile a festivalului, cea de-a doua zi, sâmbătă, 12 aprilie, fiind rezervată concursului judeţean de recitare. Competiţia, ce a avut loc în sala “Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură şi Artă, începând cu ora 9, şi-a propus să descopere, să sprijine şi să promoveze tinere talente în acest domeniu, adresându-se astfel tuturor elevilor înscrişi în şcolile gimnaziale, clasele V-VIII, licee şi colegii din judeţ. Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni: una rezervată elevilor din şcolile gimnaziale, clasele V-VIII, care au avut de pregătit două poezii din autorii cuprinşi în programa şcolară, dar alte texte decât cele studiate şi una destinată liceenilor, care s-au prezentat la concurs cu trei poezii: una de dragoste, una patriotică şi una satirică, aparţinând autorilor cuprinşi în programa şcolară, dar alte texte decât cele studiate.

Festivalul „Primăvara Poeziei” este organizat de Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă Sălaj, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Revista Hepehupa, Institutul Balassi – Sfântu Gheorghe, UDMR – Organizaţia Judeţeană Sălaj, cu sprijinul Asociaţiei Culturale Pro Com Şamşud şi al Asociaţiei Colecţionarilor din Sălaj.

 

 

 

 

Leave a Comment