Primul eveniment ce va fi găzduit de către proaspăt renovata Sală de spectacole a Clădirii Transilvania îl reprezintă recitalul lui Tudor Gheorghe, a anunţat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Gabriela Hossu, directorul Casei Municipale de Cultură din Zalău. Spectacolul „Lecţia” susţinut de cunoscutul interpret a fost programat pentru 23 mai, de la ora 19, preţul unui bilet fiind de 45 de lei.
Agenda culturală din această perioadă este una extrem de încărcată. Potrivit sursei citate, în 24 aprilie, la Casa Municipală de Cultură vor avea loc trei manifestări: expoziţia de pictură „Rădăcini pentru zbor”, semnată de Adela Ştefania Pop, preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici în judeţul Satu Mare şi Sighetu Marmaţiei; un curs despre muzică jazz, dedicat elevilor şi profesorilor de la Liceul de Artă şi tuturor melomanilor, susţinut de conf. univ. dr. Virgil Mihaiu, unul dintre cei mai cunoscuţi jazzologi români şi concertul de gală „Sinatra&friends”. Acesta din urmă este organizat în cadrul Zilei Internaţionale a Jazzului, de către Asociaţia Transylvania Cultural Community, în parteneriat cu Primăria Zalău şi Casa Municipală de Cultură.
În 29 aprilie, la ora 18, zălăuanii sunt invitaţi la spectacolul de teatru „Tache, Ianke şi Cadâr”, pus în scenă de către actorii Teatrului Naţional din Cluj-Napoca. Preţul unui bilet la acest eveniment, ce va fi găzduit de Casa Municipală de Cultură, este de 10 lei.
Nu au fost uitaţi nici cei mai mici dintre spectatori, pentru aceştia fiind programat, în 15 mai şi în aceeaşi locaţie, spectacolul de teatru „Amintiri din copilărie”, în interpretarea actorilor păpuşari de la Teatru Municipal din Baia Mare. Reprezentanţiile vor avea loc de la orele 10 şi 11.
Tot pentru luna mai a fost anunţat proiectul „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale”, care se va derula pe parcursul a trei zile şi se adresează tuturor categoriilor de vârstă. Astfel, pentru preşcolari şi elevii din ciclul gimnazial vor fi proiecţii la sediul Casei Municipale de Cultură, iar pentru liceeni şi adulţi vor fi proiectate filme în fiecare seară, în amfiteatrul Parcului Central.
Ultimul eveniment de pe agenda culturală a lunii mai va avea loc în 28 mai, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Este vorba despre spectacolul de teatru „Sărbători fericite”, al Teatrului „Regina Maria” din Oradea, pentru care biletul costă 10 lei.