Tribunalul Sălaj a admis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3, cererea DIICOT Sălaj de arestare preventivă față de nouă inculpați suspectați de spălare de bani, evaziune fiscală, delapidare și constituire de grup infracțional organizat. ”Instanța admite propunerea formulată de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Sălaj. Dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor: Nicoară Pavel, Chira Sebastian Dacian, Galiș Ioan, Huluban Ioan, Dejeu Gheorghe Dorel, Boer Vasile Valer, Boita Emil, Biriș Gavril și Baidoc Marinel. Onorariul pentru apărătorul din oficiu al inculpatului Nicoară Pavel, în sumă de 600 de lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Sălaj. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, pentru inculpaţii prezenţi respectiv de la comunicare și pentru inculpaţii lipsă. Pronunţată în şedinţa Camerei de consiliu, din data de 30.03.2014, ora 3.00”, potrivit paginii de internet a Tribunalului Sălaj. Potrivit procurorului șef al DIICOT Sălaj, Dan Budușan, până duminică la ora 13 doi inculpați s-au prezentat la arest, urmând ca polițiștii să pună în executare și restul de șapte mandate.
INTERESANT!!!!