Burleanu, de la mini, la fotbalul mare

L-am întâlnit pentru prima dată la un turneu naţional de minifotbal organizat la Zalău, în urmă cu câţiva ani. Era acelaşi Răzvan Burleanu, dar care, la acea vreme nu prezenta foarte mare interes, chiar dacă era preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal. Părea, încă de atunci, un personaj care poate mai mult prin calităţile pe care le are, dar nu cred că se gândea să ajungă într-o perioadă, totuşi, scurtă, să încalece pe un cal atât de mare. Probabil, nici el nu credea că va ajunge să conducă Federaţia Română de Fotbal numai în momentul în care a aflat că „Baciul” a ajuns după gratii. Fotbalul românesc a fost revoluţionat odată alegerea tânărului Răzvan Burleanu. Un tip inteligent şi curajos, blamat de unii, dar lăudat şi susţinut de alţii, care a ştiut ce trebuie să spună în campanie şi a reuşit să-i convingă pe mulţi în a-i acorda votul.
Sătui, probabil, de mizeria care a persistat atâţia ani în fotbalul românesc şi de faptul că Mircea Sandu şi aghiotanţii săi au dus acest sport într-un con de umbră (de unde-i va fi foarte greu lui Burleanu să-l scoată), 72 din cei 173 de reprezentanţi cu drept de vot au mers pe mâna lui Burleanu. 59 de voturi s-au îndreptat către Vasile Avram, cel căruia, camera cu gratii îi trage în continuare cu ochiul, iar pe locul trei s-a clasat Gheorghe Chivorchian, cu 29 de voturie. Acesta din urmă le-a sugerat celor care l-au votat să aleagă „tinereţea”, astfel că, la nici 30 de ani, Răzvan Burleanu a ajuns să conducă forul român de fotbal. Un „lup” tănâr şi spun astfel gândindu-mă la curajul pe care l-a avut atunci când, în faţa întregii asistenţe, dar şi a românilor din faţa televizoarelor, l-a umilit pe Adalbert Kassai (vorba aia: „c-aşai românul”, domnule Kassai), transmiţându-i sec acestuia, aflat la doi metri: „Mâine aştept demisia dumneavoastră pe birou ca să nu vă dau eu afară”.
A rămas, în schimb, alături de el, „vulpoiul” Mircea Sandu, cel mai de „onoare” preşedinte pe care-l are fotbalul românesc. A apărut după alegeri alături de Burleanu ca un tip căruia nu i-a plăcut niciodată să piardă, iar acum, că s-a întâmplat, a încercat într-un fel sau altul să arate românilor din faţa televizoarelor că „jokerul” este încă în buzunarul său. I-a ieşit acest lucru, probabil pentru ultima dată, la meciul dintre România şi Argentina, când noul preşedinte a beneficiat de câteva bilete pe nişte locuri prea departe de vestiarul echipei naţionale. Chiar şi Burleanu a spus că nu a fost întâmplătoare această alegere, fiindcă a ajuns la vestiarul băieţilor după ce aceştia au făcut duş şi au apucat să plece. S-a întâlnit, în schimb, cu selecţionerul Piţurcă, pe care l-a asigurat că va continua la cârma echipei naţionale. O decizie contestată de mulţi iubitori ai „sportului rege” din România, prin care cred că Burleanu şi-a pierdut o parte dintre simpatizanţi. A promis performanţă şi echidistanţă, iar pentru a dovedi acest lucru trebuia să taie în carne vie şi la echipa naţională şi să-i mulţumească lui Piţurcă pentru faptul că a reuşit să-i dezamăgească încă o dată pe români şi să rateze calificarea la Campionatul Mondial.
Nu ştiu dacă a fost o decizie foarte bună şi aceea de a încerca să-l convingă pe Ştefan Radu să revină la echipa naţională. Un fotbalist care nu a impresionat cu nimic în meciurile pe care le-a jucat sub tricolor, dar care se pare că a trebuit implorat pentru a îmbrăca, din nou, tricoul echipei naţionale.
Una peste alta, Răzvan Burlean, cel mai tânăr preşedinte al unei federaţii de fotbal din Europa, probabil chiar din lume, va trebui să demonstreze că lipsa de experienţă pe care o are poate compesa prin calităţile de care dispune şi fără de care nu ar fi câştigat cea mai râvnită funcţie din fotbalul românesc.