Partidul Mișcarea Populară continuă campania împotriva introducerii de la 1 aprilie a accizei la carburanți. Simpatizanții PMP au organizat, la București, ”cel mai mare miting al opoziției de după 2012” și spun că odată cu scumpirea benzinei și motorinei, o familie obișnuită va plăti în 2014 cu 400 de lei în plus pentru cele necesare traiului. ”Introducerea accizei de 7 eurocenți pentru un litru de carburant e un atac la buzunarul cetățenilor și a mediului de afaceri și va duce cu siguranță la creșterea șomajului”, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, vicepreședintele PMP Sălaj, Adrian Popan. În județul Sălaj, mii de cetățeni au semnat împotriva acestor scumpiri.
Pe de altă parte, Mișcarea Populară contestă așa-numita opoziție făcută de PNL actualei puteri. ”Relațiile dintre PSD și PNL sunt strânse și vor din nou refacerea USL. Dacă vor candida sub sigla USL, vom avea șansa să-i taxăm pentru minciunile din 2012. Nu ar fi o surpriză să candideze împreună deoarece în teritoriu, la consilii județene sau locale, alianța încă rezistă”, a adăugat Popan, care estimează că PMP are o intenție de vot de 9 la sută.
În ce privește alegerile europarlamentare, ce vor avea loc pe 25 mai, pe lista PMP se află și numele prim-vicepreședintelui sălăjean Fekete Carol, dar care este pe un loc neeligibil. Adrian Popan a ținut să infirme zvonurile potrivit cărora activiștii Mișcării Populare strâng semnături pentru candidatura independentă a fiicei președintelui Traian Băsescu.