Când un copil mănâncă un măr, iar 10 minute mai târziu se simte rău, ai putea bănui că nu i-a picat bine la stomac. Când 30 de copii păţesc acelaşi lucru după ce mănâncă fructe din aceeaşi ladă, n-ai cum să nu-ţi pui nişte mari semne de întrebare. Iar dacă simptomele lor te obligă să-i transporţi de urgenţă la spital, ba chiar să-i internezi pe cei mai mulţi dintre ei, atunci sigur trebuie să analizezi situaţia şi pe faţă şi pe dos. Nu de alta, dar ceva ori, de ce nu?, poate cineva, poartă vina pentru problema creată.
Şi tocmai pentru că la mijloc este vorba despre sănătatea copiilor noştri, lucrurile trebuie tratate cu seriozitate, lăsând la o parte eventualele interese ale unuia sau altuia. Surprinzător pentru mulţi, concluziile anchetei „făcute ca la carte”, după cum ne-au asigurat oficialii, cu respectarea îndeaproape a tuturor procedurilor din regulamente, au stabilit că nu fructele au fost cele cu hibă. Asta în ciuda faptului că o parte dintre elevi au reclamat că merele au avut un gust ciudat. Nici inspectorii de sănătate publică, nici cei sanitar-veterinari nu au constatat vreo problemă în lada cu mere. Rezultatele analizelor au stabilit că merele au fost numai bune de mâncat, prin urmare stările de vomă, ameţelile şi durerile de burtă invocate de copii n-au fost cauzate de vreo substanţă dubioasă din structura fructului. Şi, totuşi, unde-i buba, atunci? Răspunsul a venit simplu, ca bună-ziua! Pruncii, şi numai ei, sunt de vină! Ori au mâncat mere pe stomacul gol, aşa că nu are sens să ne mirăm că li s-a făcut rău, ori au făcut un „cocktail” deloc inspirat între mere şi lapte, de unde tulburările digestive, recte hiperaciditatea gastrică.
Cum s-ar spune, în aceeaşi zi, 30 de elevi, din clase diferite, mânaţi de spiritul de turmă, au mâncat mere pe stomacul gol. Sau au băut lapte imediat după. Toţi 30 într-o zi. Iar la 10 minute după, toţi 30 s-au simţit atât de rău că au necesitat transportul la spital. Mai că vine să credem că ceva este putred în Danemarca! Câţi dintre noi n-au dat propriilor odrasle mere pe stomacul gol? Câţi am ajuns la spital cu copiii după câteva minute? Că mărul şi laptele nu creează o combinaţie tocmai inspirată, nu este un lucru nou. Ciudat este că această combinaţie le este servită elevilor din toată ţara, cinci zile pe săptămână din şapte, pe parcursul unui an şcolar, şi doar într-o singură zi ea a produs suferinţă. Şi nu pentru unul, ci pentru 30 de copii. Toţi de la aceeaşi şcoală şi toţi într-o singură zi. În aceeaşi zi!