Firmele care doresc să obţină finanţare de la stat în cadrul programului „START” îşi pot depune planurile de afaceri, online, până cel târziu în 26 martie, la ora 20. Bugetul alocat în acest an este de 13 milioane de lei, din care vor fi acordate alocaţii financiare nerambursabile pentru cel puţin 130 de beneficiari, au anunţat oficialii Direcţiei Implementare Programe pentru IMM.
Înscrierile se pot face pe http://programe2014.aippimm.ro.
În cadrul programului amintit, statul finanţează implementarea planurilor de afaceri depuse de solicitanţi, prin acordarea unor alocaţii financiare nerambursabile. Banii vor fi alocaţi în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, partea nerambursabilă neputând depăşi 80 la sută din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 100.000 de lei/beneficiar, în timp ce contribuţia proprie trebuie să fie de minim 20 la sută din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului.
În planul de afaceri online trebuie justificată fiecare cheltuială, în vederea demonstrării necesităţii acesteia în desfăşurarea activităţilor pentru care se accesează finanţarea. Nu sunt eligibile cheltuielile privind TVA, taxe, avize, comisioane, ambalajul, transportul, punerea în funcţiune, instruirea personalului pentru utilizarea celor achiziţionate. Beneficiarii sunt obligaţi să asigure bunurile achiziţionate prin program împotriva tuturor riscurilor, pe o perioadă de patru ani, şi să cesioneze toate drepturile pe care le vor dobândi în temeiul asigurării către administratorul programului.
Nu pot beneficia de finanţare firmele care au primit, cumulat pe parcursul ultimilor trei ani fiscali, ajutoare de minimis în valoare totală de 200.000 de euro. Operatorii economici care vor depăşi acest prag prin însumarea alocaţiilor financiare nerambursabile acordate prin Program cu alte ajutoare de minimis primite în ultimii trei ani fiscali pot beneficia de finanţare numai până la atingerea plafonului amintit.