Puţin peste 50 la sută dintre liceenii sălăjeni din clasele terminale au reuşit să obţină note de trecere la proba de limba şi literatura română susţinută în cadrul simulării examenului de Bacalaureat. Ministerul Eucaţiei Naţionale a centralizat rezultatele probelor organizate în cadrul simulării naţionale, atât pentru elevii clasei a XI-a, cât şi pentru elevii clasei a XII-a. Potrivit statisticii întocmite, cele mai slabe rezultate la clasa a XII-a au fost la proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie, unde doar 41,79 la sută dintre candidaţi au luat note peste cinci, în timp ce la limba maternă au promovat circa 60 la sută. La proba la alegere a profilului, din total elevilor care au susţinut testarea au obţinut note de trecere aproape 58 la sută dintre aceştia, iar la limba română, din cei peste 2.150 de elevi evaluaţi au promovat aproximativ 54 la sută.
La clasa a XI-a, cei mai mulţi elevi au promovat la proba la limba maternă, respectiv peste 59 la sută dintre candidaţi, în timp ce la proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie, au fost înregistrate cele mai slabe rezultate. Doar 29 la sută dintre elevii evaluaţi au reuşit să obţină note peste cinci, iar la limba română, procentul celor care au promovat nu depăşeşte 45 la sută.
Elevii clasei a XI-a nu au susţinut proba la alegere, având în vedere că aria de acoperire disciplinară în clasa a XI-a nu este similară celei de clasa a XII-a. De asemenea, elevii clasei a XI-a au susţinut proba la Istorie (proba obligatorie a profilului) în baza programei parcurse pentru clasa a XI-a, şi nu a XII-a, aşa cum se procedează în cadrul examenului naţional de Bacalaureat.
Rezultatele obţinute la simulările naţionale din anul şcolar 2013-2014 nu vor fi trecute în catalog, dar sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
La nivel naţional, potrivit centralizării întocmite de Minister, elevii clasei a XII-a au obţinut note peste cinci, astfel: 52,8 la sută la limba română, 67,78 la sută la limba maternă, 42,51 la sută la proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie, şi 53,92 la sută la proba la alegere a profilului. La clasa a XI-a, situaţia se prezintă astfel: la proba de limba română- 44,22 la sută dintre elevi au luat note peste cinci, la proba pentru limba maternă – 62,42 la sută, iar la proba obligatorie a profilului -36,32 la sută.
Ce atata invatzat ,ca doar in Cluburi, pe strada si pe Facebook Nu au nevoie de multa minte si cultura.. Taticutzul lor le asigura masinutza, leutzii pt bauturica in Cluburi, ….Generatia Semiratata „”FEISBUC „” si Coca-Cola….Nu stiu scrie ei corect, nu stiu ei multa carte dar se plimba cu masinutza lu’ taticu… Bravo, mancati mai departe seminte in fatza blocului…