Aproximativ 30 de elevi ai Colegiului Naţional „Silvania” au participat joi la o dezbatere pe tema alegerilor pentru Parlamentul European. Evenimentul a fost găzduit de sala festivă a unităţii de învăţământ, începând cu ora 13, iar discuţia a fost animată de preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj, Daniel Săuca şi reprezentanţii Federaţiei SHARE şi ai Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, respectiv Centrului regional Europe Direct Transilvania de Nord.
Participanţi la eveniment au fost elevi din clasele terminale ale liceului zălăuan, care urmează să voteze pentru prima dată cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European, respectiv în 25 mai.
Moderatorii dezbaterii au încercat să-i convingă pe tineri că prezenţa acestora la vot este importantă, în condiţiile în care vor să aibă un cuvânt de spus asupra modului în care vom fi reprezentanţi, precum şi asupra modului în care vor arăta politicile şi programele europene în următorii cinci ani. De altfel, după ce a adresat liceenilor îndemnul de a participa la vot, preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj a purtat un scurt dialog cu tinerii prezenţi pe tema politicilor interne şi europene.
De asemenea, în cadrul evenimentului de joi, Ovidiu Ghiurco, coordonator ADR Nord-Vest, filiala Sălaj, a făcut o scurtă prezentare programelor destinate tinerilor, finanţate de Uniunea Europeană, cel mai important dintre acestea fiind Erasmus. „Aveţi posiblitatea să studiaţi în universităţi europene, puteţi obţine diverse burse accesând astfel de programe. De asemenea, puteţi face voluntariat în diferite organizaţii, iar pentru astfel de schimburi de experienţă se asigură bursă, precum şi transport şi cazare”, a menţionat Ghiurco. Despre Erasmus le-a vorbit celor prezenţi şi un student al Facultăţii de Studii Americane din Cluj-Napoca, Atanasie Mărgineanu. Acesta le-a explicat liceenilor ce înseamnă programul Erasmus şi totodată le-a împărtăşit o parte din experienţele sale ca beneficiar al programelor europene destinate tinerilor.
Seria dezbaterilor pe subiectul alegerilor pentru Parlamentul European a debutat în 28 februarie, primul eveniment având loc în Cluj-Napoca, iar printre organizatori se numără ADR Nord-Vest prin Centrul regional Europe Direct Transilvania de Nord, cu sprijinul partenerilor Federaţia Share şi Asociaţia Cluj On Line, în cadrul proiectului „Activităţile EDIC în legătură cu alegerile pentru Parlamentul European din 2014”, cofinanţat de UE şi ADR Nord-Vest.