Un incendiu puternic a izbucnit marţi, 11 martie, în jurul orei 14, în livada Meseş din municipiu. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi, flăcările au cuprins patru barăci aparţinând unor romi. Fumul gros a fost observat de unul dintre locuitorii din zonă, care de altfel a şi solicitat, apelând numărul unic de urgenţă 112, ajutorul pompierilor.
Deşi intervenţia Detaşamentului de pompieri Zalău a fost promptă, construcţiile improvizate au ars aproape în totalitate. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Cauza izbucnirii incendiului, potrivit sursei citate, este în curs de stabilire.