Roxana Varga revine pe semicerc după şase luni de pauză

Interul dreapta al echipei HC Zalău a suferit în luna octombrie a anului trecut o ruptură la ligamentele încrucişate

După o perioadă de şase luni în care a fost nevoită să stea pe margine din cauza unei accidentari, Roxana Varga va reveni pe semicerc la finalul acestei luni, urmând să evolueze pentru HC Zalău în Cupa României, dar şi în play-off-ul Ligii Naţionale.
„Roxana Varga va reveni în echipă pentru meciurile din Cupa României. Vine după o accidentare care a ţinut-o pe margine o perioadă lungă, dar o vom ajuta să-şi revină cât mai repede la forma pe care a avut-o înainte de a se accidenta. Avem la dispoziţie mai mult de o lună pentru a pregăti play-off-ul şi sperăm ca până atunci să nu apară probleme de sănătatea în rândul jucătoarelor. Pe final de campionat, le vom da mai mult posibilitatea să evolueze jucătoarelor tinere, dar, aceasta nu înseamnă că nu vom încerca în partea a doua a play-off-ului să urcăm în clasament. Vom încerca să terminăm chiar pe locul patru, dacă va fi posibil. Ar fi un rezultat excepţional pentru noi în acest sezon”, a declarat Gheorghe Tadici.
Roxana Varga s-a accidentat în luna octombrie a anului trecut, în timpul partidei dintre HC Zalău şi Universitatea Neptun Constanţa, suferind o ruptură la ligamentele încrucişate. Varga a fost transferată la HC Zalău în ură cu doi ani, iar înainte de a se accidenta, interul dreapta al echipei zălăuane a fost inclusă de Gheorghe Tadici şi în lotul lărgit al echipei naţionale de senioare. Înainte de a face pasul spre naţionala de senioare, Roxana Varga a fost componentă de bază în lotul de junioare şi cel de tineret, pentru care a înscris 136 de goluri în 70 de partide.
În penultima etapă din prima fază a Ligii Naţionale de handbal feminin, s-au înregistrat următoarele rezultate: HC Zalău – CSM Cetate Deva 22 – 17, HCM Roman – ASC Corona Braşov 27 – 24, CSM Bucureşti – SCM Craiova 25 – 23, CSM Ploieşti – HC Dunărea Brăila 27 – 31, HCM Râmnicu Vâlcea – Universitatea Neptun Constanţa 32 – 33. Partida dintre HCM Baia Mare şi Universitatea Jolidon Cluj este programată miercuri, de la ora 19:45.
Ultima etapă din prima fază a campionatului este programată la finalul săptămânii, după următorul program: ASC Corona Braşov – HC Zalău, SCM Craiova – HCM Roman, Universitatea Jolidon Cluj – CSM Bucureşti, HC Dunărea Brăila – HCM Baia Mare, Universitatea Neptun Constanţa – CSM Ploieşti, CSM Cetate Deva – HCM Râmnicu Vâlcea.
Clasament: 1. HCM Baia Mare – 57p.; 2. ASC Corona Braşov – 49p.; 3. HC Dunărea Brăila – 41p.; 4. HCM Roman – 40p.; 5. Universitatea Jolidon Cluj – 36p.; 6. HC Zalău – 34p; 7. CSM Bucureşti – 30p.; 8. CSM Cetate Deva – 24p.; 9. SCM Craiova – 19p.; 10. Universitatea Neptun Constanţa – 17p.; 11. CSM Ploieşti – 13p.; 12. HCM Râmnicu Vâlcea – 3p.

 

One Thought to “Roxana Varga revine pe semicerc după şase luni de pauză”

  1. Anonim

    Revine pe gazon, cum a scris Gorgan pe facebook 🙂

Leave a Comment