1. De ce a făcut Dumnezeu mame?
– Dumnezeu a făcut mamele pentru a ne da viaţă şi a ne iubi. (Maria A.)
– Pentru ca să ne ajute la teme, să facă mâncare. (Ştefana)
– Dumnezeu a făcut mamele ca să ne împărtăşească iubirea lor. (Paul)
2. Cum le-a făcut Dumnezeu pe mame?
– Păi toate femeile vin din Eva, iar Eva a fost făcută dintr-o coastă de-a lui Adam. (Anda)
– Dumnezeu le-a făcut pe mame din pământ. (Sara, Giulia)
– Nu prea ştiu cum le-a făcut Dumnezeu pe mame. (Mara)
3. Din ce ingrediente au fost făcute mamele?
– Mamele sunt făcute din oase, carne şi iubire. (Maria O., Mara)
– Toate mamele au fost facute din iubirea lui Dumnezeu. (Anda)
– Mamele au fost făcute din Dumnezeu. (Alex C.)
4. De ce te-a dat Dumnezeu mamei tale şi nu altei mame?
– Dumnezeu m-a dat mamei mele pentru că poate s-a gândit că e mama perfectă pentru mine. (Maria A.)
– Dumnezeu m-a dat mamei mele pentru că ea este minunată şi bună la suflet. (Ştefana)
– Dumnezeu m-a dat mamei mele că aşa s-a nimerit. (Oana)
– Pentru că a ales că mama asta e bună pentru mine. (Paul)
– Dumnezeu m-a dat mamei mele :1. pentru că Giuli a cerut o soră ;2. pentru că a ştiut că e familia perfectă pentru mine. (Anda)
– Pentru că a crezut ca aşa e bine. (Vlad)
– Dumnezeu m-a dat la mama asta pentru că este cea mai bună mamă şi mi se potriveşte. (Raul)
– Pentru că Dumnezeu ştia că la această mamă trebuie să mă duc. (Mara)
– Fiindcă El ştie că ne potrivim unul altuia (Alex C.)
– Dumnezeu m-a dat mamei mele pentru că aşa a vrut El. (Tudor)
5.Ce a trebuit să ştie mama ta despre tatăl tău înainte să se căsătorească cu el?
– Mama mea a trebuit să ştie că el o va ajuta totdeauna. (Ştefana)
– Că tata este foarte, foarte calm. (Vlad)
– Că era bun la suflet, că iubeşte copiii, că o iubeşte pe ea şi că nu va fi agresiv cu copiii săi. (Mara)
6. De ce mama ta s-a căsătorit cu el?
– Mama mea s-a căsătorit cu el pentru că este bun la suflet. (Stefana)
– Ca să mă facă pe mine.(Tania)
– Mama mea s-a căsătorit cu el pentru că s-a îndrăgostit. (Oana)
– Mama s-a căsătorit cu tati că aşa a vrut. (Tudor)
7. Cine e şeful în casă?
– Şeful în casă este bunica. (Tania)
– Mama şi tata; câteodată şi Andrei. (pffffff!!)
8. Care-i diferenţa dintre mama şi tata?
-Unul e băiat iar celălalt e fată; toţi ne tragem din maimuţe. (Anda)
– Amândoi au emoţii diferite. (Alex C.)
9. Ce ar trebui să schimbe mama ta ca să fie perfectă?
– Nimic, e deja mult prea perfectă. (Paul)
– Absolut nimic! E perfectă aşa cum e. (Mara)
10. Cât de mult te iubeşte mama ta?
-Mama mea mă iubeşte 100% (Maria O.)
-Mama mă iubeşte de la cer la pământ şi înapoi. ( Paul)
-Sută la sută. (Sara, Giulia)
– Mama mea mă iubeşte extrem de mult. (Vlad)
– Foarte mult ; aproape 10000. (Georgiana)
– Nu ştiu ; ea ştie (Mara)
– Mai mult ca pe oricine. (Răzvan)
Clasa a II-a B, Şcoala Gimnazială «Gh. Lazăr»
Prof. înv. primar Sorina Ardelean
frumoase ganduri au copilasii foarte frumos