Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj face cunoscut că, până vineri, 7 martie 2014 inclusiv, trebuie depusă la unităţile fiscale Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092.
Această obligaţie o au persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna februarie 2014 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar.
Obligaţia este reglementată de prevederile Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală 1.165/2009 privind aprobarea Procedurii de actualizare a vectorului fiscal pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 371/2009.