Daniel Săuca
Drepți! La ungerea noului guvern Ponta 3D, cu UDMR în componență și în straiță, reamintim vorbe vechi, repetate și de noi, ehei, de mai multe ori și la rubrica de față. Mai întâi, că patriotismul merită să însemne tăcere şi eficienţă. Vorbele multe, discursurile inflamante sau retorica găunoasă nu au dus niciodată la eficienţă, ci doar la o gargară politicianistă, de care românii sunt sătui până peste cap. Fireşte, patriotismul trebuie să însemne şi obiective clare, care să fie urmărite cu responsabilitate şi luciditate. De Transilvania, atât ca spaţiu multietnic sau ca „locomotivă (electrică?) economică” a ţării, cât şi ca „barometru electoral”, nu are cum să ţină seama niciun partid care vrea să câştige alegerile în România. Și cele europarlamentare și prezidențiale. Mi-e teamă însă, şi în condiţiile anului 2014, ca nu cumva să ajungem, din nou, la o înflorire a discursului naţionalist, de toate soiurile, și în noul context politic intern, cât și în cel regional. Pe de altă parte, se poate spune că România nu duce lipsă de programe, dar multe dintre ele rămân doar pe hârtie. Nu puţini sunt aceia care se întreabă, în continuare, dacă „rezolvarea” adevăratelor probleme ale Ardealului şi ale ţării totodată nu cumva rămân doar pe hârtie, ca și minunatele programe. În mare parte, cu excepţiile de rigoare, înclinăm să credem că problemele maghiarilor şi ale românilor din Transilvania sunt identice, fiind, în primul rând de natură economică şi socială. Rămâne de văzut dacă tăcerea şi eficienţa vor fi puse în practică și în 2014 şi dacă, pe termen lung, le va veni mintea la cap atât unor politicieni români, cât şi a unor politicieni maghiari. Multe dezbateri jenante legate de „regionalizare”, și anul trecut și în ceilalți, ne-au adus aminte de realitatea că Ardealul a fost uitat, intenţionat sau nu, de aproape toate guvernările de după 1990. Suntem curioși dacă actualii, în formula 3D, vor investi cu cap în Transilvania. Și dacă generația noastră va prinde Autostrada Transilvania realizată și prin județul Sălaj. Pe loc repaus!