Volei Municipal Zalău – LPS Piatra Neamţ 3 – 0 (25 – 18, 25 – 14, 26 – 24)
Formaţia pregătită de Aurel Vlaicu şi Bogdan Nicolae s-a impus cu scorul de 3 – 0 sâmbătă, pe teren propriu, în faţa echipei LPS Piatra Neamţ, în ultimul meci din cadrul primei faze a Diviziei A1 la volei masculin. În ciuda victoriei, Volei Municipal Zalău termină în afara obiectivului sezonul regulat şi ratează calificarea directă în semifinale, clasându-se pe poziţia a treia înaintea începerii play-off-ului. Zalăul ar fi putut termina sezonul regulat pe poziţia secundă doar dacă Baia Mare ar fi câştigat sâmbătă, pe teren propriu, duelul cu Craiova, însă oltenii lui Dănuţ Pascu s-au impus cu scorul de 3 – 0.
Având în vedere adversarul pe care Zalăul l-a întâlnit sâmbătă, unul destul de modest, voleibaliştii zălăuani nu au fost nevoiţi să depună foarte mult efort pentru o victorie în trei seturi în faţa nemţenilor.
Prima parte a actului de debut a fost ceva mai disputată, gazdele intrând cu 8 – 6 la primul time-out, dar, în partea a doua, Zalăul s-a desprins decisiv, a avut 16 – 9 la a doua întrerupere tehnică şi s-a impus la 18 în final.
Parţialul secund a fost câştigat şi mai clar de formaţia zălăuană, la 14, după ce a condus cu 8 – 5 şi 16 – 10 la cele două time-out-uri tehnice.
Ultimul act a fost ceva mai disputat, oaspeţii reuşind chiar să preia conducerea la primul time-out, 8 – 7. Zalăul a avut 16 – 15 la a doua întrerupere tehnică, dar nemţenii au profitat de fiecare minge greşită a echipei gazdă şi au preluat, din nou, conducerea, pe final, având chiar minge de set. Nu au avut, însă, puterea să câştige setul, fiindcă jucătorii zălăuani au câştigat trei mingi consecutive şi s-au impus cu 26 – 24.
În prima fază a play-off-ului, Volei Municipal Zalău va întâlni echipa de pe locul şase, Ştiinţa Explorări Baia Mare, primul meci fiind programat sâmbătă, la Zalău.
Volei Municipal Zalău: Adriano Lamb, Peter Nagy, Fabian Birău, Răzvan Mihalcea, Marian Bala, Vlad Tebieş şi Adrian Feher (libero). A mai evoluat: Mihai Gheorghiţă. Antrenori: Aurel Vlaicu şi Bogdan Nicolae