Sportivul legitimat la CSM Zalău va participa luna viitoare la Cupa României
După o perioadă de şase luni în care a fost suspendat pentru dopaj, pugilistul zălăuan Adrian Popuţea şi-a reluat pregătirile pentru noul sezon în urmă cu câteva zile, prima competiţie oficială din acest an pentru sportivul legitimat la CSM Zalău fiind Cupa României, programată luna viitoare, la Iaşi.
Perioada de suspendare pentru Adrian Popuţea a început în luna septembrie a anului trecut şi s-a încheiat în 7 februarie. „Nu am avut posibilitatea să mă pregătesc prea mult în această perioadă, iar timp de două luni am fost plecat la muncă în Italia. Nu am susţinut niciun meci de pregătire şi nici nu ştiu dacă voi face vreo verificare până la Cupa României”, ne-a declarat sportivul zălăuan.
Chiar dacă a avut o perioadă de şase luni de pauză, Adrian Popuţea îşi propune să obţină o medalie la competiţia de luna viitoare. „Nu pot avea un obiectiv foarte îndrâzneţ, având în vedere că vin după o perioadă lungă de pauză. Anul trecut am câştigat, în premieră, Cupa României, iar experienţa pe care o am cred că mă va ajuta să urc şi în acest an pe podium”, a mai spus Popuţea.
În ciuda obiectivului propus la Cupa României, câştigarea unei medalii, Adrian Popuţea nu va primi niciun fel de susţinere din partea clubului până după competiţia de la Iaşi. „Vreau să văd rezultatul testului antidoping de la Cupa României şi pe urmă putem relua discuţiile despre susţinere şi despre obiectivele pe care şi le propune Popuţea în acest an. Dacă el va dori cu adevărat să facă, în continuare, performanţă, îl vom susţine, dar numai după Cupa României, după ce va face testul antidoping”, a afirmat directorul CSM Zalău, Silviu Mureşan.
Considerat cel mai bun produs, la ora actuală, din boxul sălăjean, Adrian Popuţea practică acest sport de 12 ani, timp în care a susţinut 180 de meciuri. 150 au fost câştigate, iar 60 de victorii le-a obţinut înainte de limită. Este multiplu medaliat la Campionatele Naţionale şi Cupa României rezervate cadeţilor, juniorilor, tineretului şi seniorilor. Pe lângă medalia de bronz obţinută la Centura de Aur din 2008, Popuţea a mai câştigat în 2009 medalia de bronz la Campionatul European Studenţesc, din Rusia.
bafta