Direcţia de Sănătate Publică verifică medicii sălăjeni

 

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj desfăşoară în această perioadă o acţiune de control la cabinetele medicilor de familie şi cele ale medicilor specialişti. Este vorba, potrivit directorului instituţiei amintite, Ligia Marincaş, de un control tematic programat, prin dispoziţia ministrului Sănătăţii, pe baza programelor tematice anuale.
Controalele au demarat în urmă cu câteva zile, mai exact în 17 februarie, urmând să fie încheiate la finele lunii în curs şi vizează mai multe aspecte, printre acestea numărându-se: condiţiile de funcţionare a cabinetelor, gestionarea deşeurilor periculoase, dar şi respectarea prevederilor legate de raportările din cadrul programelor naţionale pentru bolile transmisibile şi boli cronice, inclusiv respectarea prevederilor legislaţiei legate de fumatul în incinta cabinetelor. „Astfel de verificări au loc de mai multe într-un an. În prima parte a campaniei vor fi controlate un anumit număr din cele aproximativ 120 de cabinete de medicină de familie, urmând ca restul să fie verificate în cadrul următoarele acţiuni tematice. Totodată, unde se vor constata nereguli, vor fi fixate termene pentru remedierea acestora, iar inspectorii vor reveni mai repede cu un control pentru a vedea dacă s-au respectat cerinţele impuse de aceştia”, a explicat directorul DSP Sălaj.
De asemenea, inspectorii Direcţiei vor mai avea în vedere şi respectarea vaccinărilor obligatorii şi împotriva gripei sezoniere, precum şi a normelor de curăţenie, dezinfecţie şi sterilizare din incinta cabinetelor medicale.

Furnizorii de servicii medicale din judeţ, puricaţi de CJAS
Tot în această perioadă, reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj verifică furnizorii de servicii medicale din judeţ. Este vorba de un control tematic, o acţiune de rutină, fiind vizaţi, în special, acei furnizori care nu au fost verificaţi în ultimii trei ani. „La controalele tematice, intră toţi medicii de familie, pentru că se vizează activitatea din ultimii trei ani. Nu există un criteriu anume, dar se ţine cont când se programează aceste controale, de vechimea medicului în sistem şi de data ultimului control, pentru ca toţi să beneficieze de aceleaşi condiţii în relaţia cu Casa. De asemenea, de astfel de controale au parte şi spitalele şi medicii specialişti, adică toţi furnizorii de medicamente şi servicii. De pildă, zilele trecute a fost verificată derularea programelor naţionale în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău”, a explicat Marius Tăutu, directorul instituţiei menţionate.

One Thought to “Direcţia de Sănătate Publică verifică medicii sălăjeni”

  1. Medic

    Stimati colegi de breasla care aveti contracte cu casa stiti ceva despre doamna Rodica care face control din partea casei. Am inteles de la un coleg din teritoriu ca daca nu te pui bine cu doamna primesti o amenda de nu te vezi. Vorba colegului mai bine dau treizeci patruzeci de milioane decat sa primesc amenda de o suta de milioane, si dupa aia stau linistit. Pe la mine nu a fost inca dar asrept sa ma calce anul asta si vreau sa fiu pregatit. Se spune ca prefera si bijuterii de aur, stiti careva alta varianta?

Leave a Comment