Sportul Şimleu a câştigat Cupa AJF la fotbal în sală

Faza finală a ediţiei a XV-a a Cupei AJF au avut loc sâmbătă, în sala de sport din Chieşd, cele patru semfiinaliste fiind: Sportul Şimleu, CS Barcău Nuşfalău, Rapid Jibou şi Unirea Mirşid, toate cele patru echipe evoluând în Liga a IV-a de fotbal.

În urma tragerii la sorţi, în prima semifinală s-au duelat Rapid Jibou şi CS Barcău Nuşfalău, iar în cea de-a doua semifinală, Unirea Mirşid a întâlnit Sportul Şimleu.
Rapid Jibou şi CS Barcău Nuşfalău au terminat la egalitate la finalul celor două reprize, iar la loviturile de departajare, formaţia pregătită Marius Muntean s-a impus cu 2 – 0.
Cealaltă finalistă a fost Sportul Şimleu, care a dispus cu scorul de 3 – 1 de Unirea Mirşid, aceasta din urmă pierzând şi finala mică în faţa celor de la CS Barcău Nuşfalău. Scorul a fost egal, 4 – 4, la finalul timpului regulamentar, dar formaţia de pe malul Barcăului s-a impus cu 3 – 2.
Finala dintre Rapid Jibou şi Sportul Şimleu a fost un derby doar pe hârtie, fiindcă în teren, şimleuanii au controlat jocul în cea mai mare parte, iar la final s-au impus cu un categoric 4 – 1.
Organizatorii au ţinut să mulţumească Primăriei Chieşd, care a asigurat locaţia pentru desfăşurarea fazei finale a ediţei din acest an.
Echipele au primit la final cupe şi diplome.
Rezultatele complete şi marcatorii:
Semifinale:
Rapid Jibou – CS Barcău Nuşfalău 1 – 1 (2 – 0 la penalty-uri)
Au marcat: Fărcaş, respectiv Gabor
Unirea Mirşid – Sportul Şimleu 1 – 3
Au marcat: Bărnuţiu, respectiv Gheţi, Drăgan şi Lupo
Finala mică:
CS Barcău Nuşfalău – Unirea Mirşid 4 – 4 (3 – 2 la penalty-uri)
Au marcat: Orban, Nagy, Lakatos şi Gabor, respectiv Călăcean, Pavel (2) şi Blaga
Finala mare:
Rapid Jibou – Sportul Şimleu 1 – 4
Au marcat: Turcu, respectiv Ulmeanu, Lupo (2) şi Mureşan (autogol)

 

Leave a Comment