Şimleuan de 65 de ani, rănit în timp ce încerca să stingă incendiul izbucnit în propria-i locuinţă

 

O casă din Şimleu Silvaniei, situată pe strada Cloşca, a fost cuprinsă de flăcări în după-amiaza zilei de luni, în jurul orei 18,40. La faţa locului, au intervenit echipajele Secţiei de pompieri din localitate, cu două autospeciale cu apă şi spumă, potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Lucian Jacodi.
Cauza probabilă de incendiu a fost un scurtcircuit produs de la o improvizaţie a unui cablu electric. „Din nefericire, imobilul era foarte vechi, construit din pământ bătut, interiorul fiind placat în întregime cu scândură, incendiul propagându-se cu repeziciune, în ciuda intervenţiei prompte a proprietarului şi a pompierilor”, a precizat reprezentantul ISU Sălaj. Potrivit acestuia, au ars diferite bunuri din interiorul locuinţei, precum piese de mobilier, aparate electrocasnice, articole de îmbrăcăminte şi documente etc. De asemenea, proprietarul, în vârstă de 65 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, la faţa locului fiind solicitate şi un echipaj SMURD. Potrivit sursei citate, bărbatul, în încercarea sa de a opri flăcările a suferit arsuri uşoare la nivelul feţei şi a membrelor superioare.

Leave a Comment