CS Volei Municipal Zalău – CVM Tomis Constanţa 0 – 3 (21 – 25, 21 – 25, 16 – 25)
Formaţia pregătită de Aurel Vlaicu şi Bogdan Nicolae şi-a diminuat serios şansele la câştigarea titului de campioană, după ce a pierdut sâmbătă, cu scorul de 0 – 3 în faţa campioanei, CVM Tomis Constanţa.
Chiar dacă veneau după o deplasare în Turcia, unde au învins cu scorul de 3 – 1 Maliye Milli Pyango Ankara, în sferturile de finală ale Cupei CEV, voleibaliştii constănţeni au avut o evoluţie bună în meciul de la Zalău, iar diferenţa de valoare dintre cele două echipe a fost destul de clară.
Constanţa a început mai bine actul de debut, conducând cu 3 – 1, dar Zalăul a restabilit egalitatea la şapte. Oaspeţii au intrat cu avans minim la prima întrerupere tehnică, 8 – 7, după care s-au desprins la 10 – 7, obligându-l pe Aurel Vlaicu să solicite primul time-out. Şi bulgarul Stoev a solicitat întreruperea jocului la scorul de 11 – 9, iar scorul a continuat să fie strâns până la al doilea time-out tehnic, când Tomisul a avut 16 – 15. Constenţii s-au desprins imediat la trei puncte, 18 – 15, scor la care, Vlaicu a mai încercat o dată să-şi readucă echipa în joc. Libero-ul Municipalului, Adrian Feher, a avut o evoluţie bună, recuperând, în unele momente, chiar mingi imposibile, cu piciorul, dar nu a fost de ajuns ca echipa zălăuană să revină pe tabelă. Dall Bosco a greşit destul de mult la preluare, iar acest lucru le-a îngreunat zălăuanilor jocul pe faza de construcţie.
Tomis Constanţa s-a impus cu 25 – 21 în primul set şi l-a început la fel de bine şi pe al doilea, obligându-l pe Vlaicu să solicite time-out la scorul de 5 – 2. La 7 – 2 pentru oaspeţi, tehnicianul Zalăului a efectuat prima modificare, trimiţându-l în teren pe Sebastian Krause, în locul lui Dall Bosco. Evoluţia neamţului nu a fost deloc strălucită, iar Vlaicu l-a reintrodus în teren pe brazilian, la scorul de 11 – 13. Volei Municipal a ţinut aproape şi a reuşit să egaleze la 20. Bulgarul Martin Stoev a simţit forma bună a gazdelor, a solicitat întreruperea jocului, iar finalul le-a aparţinut constănţenilor, care s-au impus cu scorul de 25 – 21.
Ultimul parţial s-a încheiat repede. Voleibaliştii zălăuani au căzut psihic şi au început din start cu un handicap de trei puncte, 1 – 4. Voleibaliştii constănţeni erau conştienţi că nu mai pot pierde meciul şi au ridicat piciorul de pe acceleraţie, permiţându-le zălăuanilor să egaleze scorul la şase. Formaţia pregătită de Aurel Vlaicu nu a mai contat aproape deloc în partea a doua a setului, diferenţa de la final fiind de nouă puncte, 16 – 25.
În urma acestui eşec, Volei Municipal Zalău a rămas la şase puncte în faţa Constanţei, care ocupă fotoliul de lider şi la două lungimi în faţa Craiovei, formaţie ce se situează pe poziţia a treia.
Voleibaliştii zălăuani vor susţine miercuri un nou meci, în deplasare, în faţa nou-promovatei Arcada Galaţi, meciul fiind programat la ora 16:30.
Volei Municipal Zalău: Adriano Lamb, Peter Nagy, Fabian Birău, Răzvan Mihalcea, Leonardo Dall Bosco, Marian Bala şi Adrian Feher (libero). Au mai evoluat: Sebastian Krause şi Gabriel Cherbeleaţă. Antrenori: Aurel Vlaicu şi Bogdan Nicolae
CVM Tomis Constanţa: Andrey Zhekov, Martin Nemec, Sergiu Stancu, Andrei Spînu, Dmitrii Bahov, Israel Rodriguez şi Vladislav Ivanov (libero). Antrenori: Martin Stoev şi Radu Began
Cu asa antrenor eu zic ca e mare lucru daca prindem locul 3. Ceea ce e putin si rusinos raportat la valoarea echipei. DEMISIA!!!!!!!!