Ca romanul este inventiv o stim cu totii, iar o campanie electorala ma face mereu sa realizez cat de multe poate face politiciannul mioritic pentru a-si trage toata spuza pe turta lui. Bunaoara, sa implice in demersul electoral capusele, acele insecte mici care se tarasc prin iarba verde de acasa si care, cu nonsalanta, mai musca pe unul, pe altul, transmitandu-le sau nu (dupa cum le e norocul) cate-o alergie, cate-o reactie adversa ori o maladie Lyme. Ca sa nu vorbim despre cai verzi pe pereti, sa punem la microscop si sa privim cu atentie cazul Ponta – Serban Ionescu, unde diagnosticul pus de medici e Lyme. Lucrurile stau cam asa: actorul Serban Ionescu a fost depistat in 2011 cu boala respectiva, care l-a tintuit la pat de atunci incoace si i-a deteriorat starea de sanatate in mod cumplit. Saptamana trecuta, premierul Victor Ponta a insistat pentru deblocarea sumei de 88.000 de lei din fondul de rezerva, astfel incat marele om al scenei romanesti sa poata fi tratat intr-o clinica de specialitate din strainatate.
Gestul a fost anuntat ca pur umanitar si, nu am nicio obiectie, Serban Ionescu are dreptul la sanatate, iar ajutorul financiar este cat se poate de binevenit. Numai ca miroase a electorale de la o posta, in ciuda incercarilor premierilor de a drege busuiocul. Pentru ca, vorba vine, cum ramane cu restul romanilor care s-au pricopsit atat de nefericit cu Lyme? Pe ei cine ii ajuta? Cine deblocheaza sume de bani si de unde, cand cazurile raman anonime, simple date statistice prin catastiful spitalelor? Intr-adevar, premierul a cerut contabilizarea acestor bolnavi si gasirea unor solutii astfel incat sa nu mai fie purtati de la un spital la altul luni in sir, pana a fi diagnosticati. Nu stim daca a cerut lucrusoarele cu pricina la sfatul consilierilor de imagine sau din cauza ca si-a dat seama de gafa comisa. In orice caz, mi-e greu sa cred ca situatia acestor bolnavi anonimi se va rezolva rapid si cu maxime foloase pentru ei. Este stiut cum se face treaba in Romanica, la fel cum este cunoscuta si graba cu care se misca totul in institutiile publice. Mi-e greu si sa cred ca se vor gasi solutii financiare pentru ei, fie prin deblocarea de bani fantastici si prin dospirea peste noapte a vreunui capitol din buget de unde s-ar putea mulge niste sume fabuloase