De la sacru la profan, calea este cat se poate de lunga, iar uneori ocoleste si are derapaje chiar daca mai da prin curtea bisericii. Este o situatie care se poate constata atat in duminicile obisnuite, cat si la marile sarbatori religioase de peste an, cand bisericile se umplu pana la refuz de cei veniti pentru doua ore la slujba din diferite motive. Si spun diferite motive intrucat filonul religios imi pare tot mai diluat, cu fiecare sarbatoare care trece, cu fiecare an care curge peste noi.
Au devenit clasice imbulzelile grotesti de asa zisi credinciosi, care din iubire pura pentru divinitate si cele sfinte, ajung sa se calce in picioare si sa se striveasca unul pe altul, implantandu-si coate in burta si administrandu-si scatoalce la fiecare impartire de colaci, apa sfintita, prescura ori cand este vorba de atins moastele unor sfinti. Suntem un popor navalnic, balcanic, dar cu sange fierbinte de latin, care probabil isi traieste in acelasi spirit habau si de nestavilit inclusiv iubirea pentru cele sacre. Probabil, cei care se imbulzesc prin curti de biserici si pe care ma astept sa ii vad si la aceste sarbatori pascale bulucindu-se unii in altii nu se vor dezminti nici de aceasta data. La fel ca in restul anilor, odata ajunsi la fata locului, nu vor asculta atat slujba, cat se vor inscrie ad hoc intr-o parada a portului de ultima ora, transformand evenimentul religios intr-un cat de poate de fashion. Vor fi afisate cu ostentatie bijuterii cu kilogramul de catre doamne care concureaza cu alte doamne in coptul prajiturilor si in pregatitului mielului la cuptor, copiii vor fi intoliti musai
