Angajatii romani pierd tot mai mult teren pe piata muncii din cauza crizei. Guvernul sustine ca se implica in stimularea angajatorilor si ca aloca fonduri pentru sustinerea firmelor care atrag someri. Nu mai e o noutate ca sunt finantari pentru cei care angajeaza personal din anumite categorii de varsta ori ca sunt inlesniri pentru recalificarile la locul de munca. Bunele intentii se termina insa repede, fie pentru ca fondurile nu ajung nici pe-o masea, fie pentru ca este mai usor sa nu te deranjezi. Calificarea ucenicilor tineri in noul job, dupa cat de putini au fost patronii care s-au interesat de aceasta masura, are sanse sa produca doar infime efecte. Cu toate ca ideea se preteaza celor mai multe sectoare economice. Marea masa a antreprenorilor romani, se pare ca asteapta sa le pice para malaiata, personal din randul tinerilor, cu cativa ani de experienta. Ne intrebam, de unde experienta, probabil din nascare (?!) Patrioticele pretentii, ca acestia sa aiba la activ voluntariat, atat de mult invocat in ultima perioada, nu tine pe timp de criza. Fiecare om care bate la poarta unei firme are nevoie, in aceste vremuri, de salariu, si nu de gloria recunostintei si a multumirilor. Voluntariatul la romani poate tine, eventual, dupa program. A adapta din mers mentalitatea unui manager din Romania este un lucru prea complicat, atata vreme cat acesta nu accepta ca profesionisii nu stau pe garduri, majoritatea acestora fiind deja in campul muncii. Din acest motiv, reorientarea lor, in spiritul intern al firmei, nu are de ce nu fi benefica. Dar, din pacate, patronul roman este incapatanat in a crede ca nu e de datoria lui sa scoleasca pe cineva, pentru ca acest atribut este al statului. Managerul spune ca sistemul este de vina pentru faptul ca ies de pe bancile scolii tineri a caror pregatire nu are cautare, ca statul investeste in copii si tineri, fara a consulta cererea de pe piata. Iar mai apoi, arunca praf in ochi angajatorilor pentru a-i reconverti in alte meserii. Fiecare se disculpa, fiecare are justificarea lui, rezultatul este acelasi. Tinerii, mii dintre ei, chiar cu studii superioare, ingroasa randurile somerilor. In tot acest timp, statul a cheltuit de trei ori, pentru a-i tine la scoala, pentru a subventiona anumite masuri de protectie sociala, iar mai apoi, pentru a le plati indemnizatia de somaj. Iar daca statul nu considera toate aceste costuri drept pierderi, atunci ar fi cazul sa chibzuiasca si altfel, pentru ca toti acesti bani folositi si aruncati pe apa sambetei sunt de fapt bani publici, pentru care cu totii cotizam, iar roadele utilizarii lor nu pot fi cuantificate.
