Sâmbătă, ora 14, Sala Sporturilor „Horea Demian” din Cluj
Universitatea Cluj – Phoenix Şimleu Silvaniei
Phoenix Şimleu Silvaniei are şansa de a urca pe locul şapte în clasamentul Diviziei A1 la volei masculin, dacă se va impune ssâmbătă după-amiază, pe terenul formaţiei Universitatea Cluj. Şansele la victorie sunt foarte mari, având în vedere că „studenţii” nu au obţinut niciun punct în primele 12 etape, iar antrenorul şimleuanilor, Mircea Abraham nu concepe ca echipa sa să se întoarcă fără victorie de sub Feleac. „Atât victoria din etapa trecută, cât şi cea pe care sperăm să o obţinem sâmbătă sunt foarte importante pentru noi. Nici nu mă gândesc să nu câştigăm partida de la Cluj. Singura variantă este victoria pentru a rămâne în cursa pentru locul şapte. Peste trei etape vom juca la Galaţi, unde va fi un meci de şase puncte. Dacă vom reuşi să-l câştigăm vom avea şanse reale la locul şapte”, consideră antrenorul Phoenix-ului.
În etapa trecută, CS Phoenix Şimleu Silvaniei a învins pe teren propriu, cu scorul de 3 – 1, pe teren propriu, LPS Piatra Neamţ, victorie în urma căreia a urcat pe locul opt în clasament. Poziţia a şaptea este ocupată de nou-promovata Arcada Galaţi, care va sta în etapa de mâine. Formaţia gălăţeană are 14 puncte, iar Şimleul, cu două mai puţin. O victorie cu 3 – 0 sau 3 – 1 a echipei Phoenix în meciul de Cluj ar face ca formaţia de sub Măgura să urce pe locul şapte.