HC Zalău i-a luat Craiovei în acest sezon toate punctele puse în joc. După victoria la „masa verde” obţinută în tur, formaţia pregătită de Gheorghe Tadici a învins sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 28 – 25 echipa antrenată de Carmen Amariei. Aşa cum era de aşteptat, a fost un meci foarte disputat din primul până în ultimul minut, iar primul gol a fost marcat abia în minutul patru.
Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, care ocupă aceeaşi funcţie şi la HC Zalău, a trăit parcă mai intens ca niciodată acest meci, manifestându-se atât la golurile marcate de formaţia zălăuană, cât şi la cele primite. „A fost un meci disputat până în ultimele minute, cu schimbări de scor foarte frecvente. Nu am reuşit să ne desprindem decisiv decât spre final. A fost o partidă dificilă şi cu o încărcătură foarte mare. Primul gol s-a marcat abia în minutul patru şi s-a văzut de la începutul partidei că este o miză mare pentru ambele echipe. Mă bucur că am reuşit să câştigăm şi vreau să le mulţumesc, în primul rând spectatorilor şi celor din galerie. A fost un public minunat la acest meci şi cred că aportul său a contat în ultimele minute ale meciului, când pur şi simplu a condus echipa noastră spre victorie. Facem un număr de puncte care ne menţine în zona obiectivului, dar şi meciurile care urmează sunt foarte grele. De acum înainte, fiecare punct va fi decisiv în economia clasamentului. Trebuie să încercăm să câştigăm cât mai multe meciuri pe teren propriu, chiar dacă unele dispute vor fi foarte grele şi, dacă se poate, să aducem ceva puncte din deplasare”, a declarat Tiberiu Marc.
Antrenoarea oaspetelor, Carmen Amariei, a privit ultimele minute ale meciului din tribune, după ce a primit cartonaş roşu pentru proteste la adresa celor două arbitre, Diana Florescu şi Anamaria Duţă. Fosta componentă a echipei naţionale şi-a continuat circul şi la final, incitând galeria zălăuană în drumul spre vestiare. „Există o tensiune mai veche între Amariei şi profesorul Tadici. Probabil că ea a încercat să pună presiune pe cele două arbitre şi să-şi ajute în acest fel echipa. Până la urmă, mai degrabă cred că a fost un efect invers. Când joci în deplasare şi încerci să inciţi publicul, dar şi să creezi o atmosferă împotriva echipei tale, nu cred că ai decât de pierdut”, a înercat să explice preşedintele Marc atitudinea Amariei.
Cu toate că atât meciul cu ASC Corona Braşov, cât şi cel de sâmbătă, cu SCM Craiova au fost transmise de DigiSport, formaţia zălăuană a avut parte de un public foarte numeros la primele partide oficiale susţinute pe teren propriu în acest an. „Este important că jucăm cu sala arhiplină. Galeria contribuie în fiecare meci la spectacolul sportiv şi ajută foarte mult echipa, iar azi am avut o susţinere şi din partea celorlalţi spectatori. Publicului îi place când vede un meci de luptă şi în care se depune multă muncă din partea jucătoarelor. Şi noi, la rândul nostru, cred că ne respectăm spectatorii din toate punctele de vedere şi îi aşteptăm în continuare să fie alături de noi”, a precizat managerul Gheorghe Tadici.
După victoria de sâmbătă, HC Zalău a acumulat 22 de puncte şi ocupă locul şase în clasament, iar în etapa viitoare, programată mâine, va evolua pe terenul echipei Universitatea Jolidon Cluj.
Rezultatele primei etape a retului: HCM Baia Mare – Neptun Constanţa 31 – 17, CSM Ploieşti – HCM Râmnicu Vâlcea 30 – 25, HCM Roman – „U” Jolidon Cluj 23 – 22, HC Zalău – SCM Craiova 28 – 25, CSM Cetate Deva – ASC Corona Braşov 29 – 28, CSM Bucureşti – HC Dunărea Brăila 28 – 21.
Clasament:
1. HCM Baia Mare 13 11 1 1 341 – 266 34p
2. ASC Corona Braşov 13 9 2 2 352 – 302 29p
3. HCM Roman 13 7 8 4 278 – 258 23p
4. HC Dunărea Brăila 13 7 2 4 276 – 264 23p
5. „U” Jolidon Cluj 13 7 1 5 346 – 332 22p
6. HC Zalău 13 7 1 5 282 – 269 22p
7. CSM Bucureşti 13 6 2 5 312 – 303 20p
8. SCM Craiova 13 5 2 6 278 – 289 16p
9. CSM Cetate Deva 13 3 4 6 302 – 296 13p
10. Neptun Constanţa 13 2 2 9 263 – 318 8p
11. CSM Ploieşti 13 2 2 9 285 – 352 8p
12. HCM Râmnicu Vâlcea 13 0 3 10 267 – 333 3p
Marc este echilibrat in declaratii, se vede ca este politician de …..rasa ! Tadici e cel care creeaza spectacolul cu toata regia de rigoare . Mai bine asa decat Vlaicu la volei care ai impresia ca doarme , inclusiv la time-out . Tadici traieste jocul , fazele si transmite acest lucru si spectatorilor atasati de echipa (unii vin sa vada , poate pierde pt a fi multumiti )care normal ca participa la spectacol . stie sa-i si atraga, (vezi tombole, programe, calendare , etc .. si mai urmeaza ) asta inseamna si management , respect fata de spectatorii . de aceea dupa handbal mai mult de jumatate din spectatori au plecat de la volei ! Sa ia exemplu ! De galerie ce sa mai zicem ? Se compara ? NICIODATA !!!!!!!!!!!!!
nu inteleg cum are zalaul 22 de puncte din 7 victorii si 5 infrangeri
@Anonim: ignora clasamentul ala, este o aberatie. Nu s-au disputat decat 12 etape (deci 12, nu 13 meciuri), iar punctele si golaverajul echipelor de acolo n-au nicio legatura cu realitatea. Vezi clasamentul real pe pagina Ligii Profesioniste, a FRH sau chiar pe pagina Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Liga_Na%C8%9Bional%C4%83_de_handbal_feminin_2013-2014#Clasament