PDL Sălaj aruncă vina pe DSVSA Sălaj pentru suspendarea programului „Mere în şcoli”

Suspendarea în Sălaj a programului „Mere în şcoli” a constituit unul dintre subiectele conferinţei de presă, susţinută vineri, 17 ianuarie, de conducerea Partidului Democrat Liberal (PDL) Sălaj. Preşedintele formaţiunii politice, Lucian Bode, susţine că încredinţarea sumei de aproape 750.000 de lei de către Consiliul Judeţean Sălaj ar fi trebuit verificată. Totodată, acesta s-a declarat surprins de modul în care a fost autorizată societatea de distribuire a merelor. „Pentru că ne interesează sănătatea copiilor noştri, solicităm public Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj să prezinte modul în care a fost autorizată societatea de distribuire a merelor în şcolile din Sălaj. Cum este posibil ca în noiembrie 2013 această societate să fie autorizată de către DSVSA Sălaj, iar în ianuarie 2014, aceeaşi instituţie să propună suspendarea activităţii societăţii respective, pentru nereguli grave”, a precizat Lucian Bode.
În replică, reprezentanţii DSVSA Sălaj susţin că autorizarea a fost efectuată conform prevederilor legale. „În momentul autorizării, noi am văzut o hală goală pregătită pentru a fi folosită pentru depozitarea fructelor, care respecta condiţiile prevăzute de lege. La două luni, din cauza supraîncărcării depozitului s-a constatat modificarea microclimatului din interiorul acestuia. Astfel, lipsa posibilităţii de igienizare a determinat apariţia igresiei, constatându-se la controlul ulterior faptul că merele erau în plin proces de putrefacţie. Echipa, formată din specialişti, ingineri şi biologi, a fost una exigentă şi nu vor fi ridicate restricţiile până la remedierea deficienţelor”, a explicat Vasile Chindriş, purtătorul de cuvânt al DSVSA Sălaj.
De cealaltă parte, reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj susţin faptul că firma SC Pomicola SRL Zalău a dovedit, în momentul în care s-a prezentat la licitaţie, cu documente şi cu mostre că îndeplineşte toate condiţiile pentru a se califica şi a livra cantitatea de mere pentru care a licitat. „Noi ştim că există disensiuni între acţionarii firmei, dar nu este problema noastră. Nu este de datoria noastră să verificăm autorizaţii de funcţionare valabile, eliberate de instituţii ale statului competente în domeniul respectiv. Am fixat un termen de remediere a deficienţelor, iar dacă acest termen nu este respectat, contractul va fi reziliat şi merele vor fi furnizate elevilor de către o altă firmă”, se arată într-un comunicat al biroului de presă al CJ Sălaj.
Furnizarea merelor a fost oprită pentru aproximativ 13.000 de beneficiari, după doar trei zile de la debutul distribuirii acestora în unităţile de învăţământ din Sălaj. Decizia DSVSA Sălaj privind suspendarea activităţii depozitului din Hereclean al SC Pomicola SRL Zalău a determinat oprirea furnizării fructelor. În urma unui control efectuat, după Sărbătorile de Iarnă, de către inspectorii instituţiei menţionate au fost constatate deficienţe de igienă şi depozitare a merelor. A fost aplicată o sancţiune contravenţională de 2.000 de lei şi s-a dispus suspendarea temporară a activităţii. Societatea în cauză furnizează mere pentru 13.633 de elevi, dintr-un total de 20.897 beneficiari la nivel judeţean.
Pe de altă parte, PDL propune înlocuirea cornului şi laptelui cu „Masa în şcoală”. După cum a explicat preşedintele PDL Sălaj, programul „Cornul şi laptele” nu îşi mai atinge ţintele pentru care a fost implementat. „Considerăm programul uzat. În Sălaj, valoarea estimată a contractelor este de 1.333.818 lei, fără TVA, pentru produsele de panificaţie, respectiv 2.994.076 de lei, fără TVA, pentru produsele lactate. Deci, iată peste 5.000.000 de lei care ar putea fi utilizaţi mult mai eficient şi sănătos, în favoarea copiilor noştri”, a punctat acesta. În cadrul programului menţionat, potrivit propunerii legislative, printre iniţiatorii căreia se numără şi deputatul sălăjean, Lucian Bode, elevii din învăţământul obligatoriu de stat şi privat, primar şi gimnazial, ar urma să primească o masă la şcoală în limita unei valori zilnice de 10 lei/elev. „Mâncarea trebuie diversificată, dacă este posibil, să fie o mâncare proaspăt preparată, să fie şi un fruct sau un pahar de suc natural, etc. Laptele şi cornul nu mai sunt produse atractive pentru beneficiari. Dacă se introduce acum un program de diversificare, pe măsura îmbunătăţirii condiţiilor în şcoli, în aproximativ 3-5 ani se poate ajunge la o masă caldă”, a explicat Lucian Bode.
Bode cere cod etic pentru cadrele didactice
Referitor la corupţia în şcoli, preşedintele PDL Sălaj consideră că aceasta este acceptată de USL. În opinia sa, codul etic al cadrelor didactice şi finanţarea corectă a educaţiei sunt soluţiile. „PDL a solicitat reluarea dezbaterii şi adoptarea Codului Etic al cadrelor didactice, care să menţioneze clar obligaţiile, drepturile şi sancţiunile în cazul în care se încalcă prevederile. Valul de plângeri din partea părinţilor din ultima perioadă arată că în România cadrele didactice au ajuns administratori de ocazie pentru a compensa subfinanţarea cronică a învăţământului de la bugetul de stat. Chiar dacă potrivit Constituţiei dreptul la educaţie este garantat, iar potrivit Legii Educaţiei Naţionale învăţământul este gratuit, părinţii sunt nevoiţi să scoată bani grei din buzunar pentru acest drept îngrădit de USL prin subfinanţarea cronică a bugetului educaţiei şi tolerarea corupţiei.”, a precizat Lucian Bode.
În ceea ce priveşte respingerea de către Curtea Constituţională a descentralizării asumate de Guvernul Ponta, reprezentanţii PDL Sălaj au apreciat că echivalează cu adoptarea unei moţiuni de cenzură. „Curtea, cu unanimitate de voturi, 9 la 0, a confirmat justeţea obiecţiilor PDL. De asemenea, a admis  contestaţia PDL cu privire la modificările unor articole din Codul Penal, articolul 253 (conflictul de interese) aşa cum a fost votat în marţea neagră în Camera Deputaţilor, respectiv articolul 147 (definiţie funcţionar public) şi articolul 309 (referitor la prejudiciul cauzat prin comiterea de infracţiuni), prin semnăturile a 50 de deputaţi”, a precizat Bode, adăugând faptul că s-a admis faptul că modificările la Codul penal sunt neconforme cu prevederile articolelor 1 şi 16 din Constituţie, anume că proiectele nu au avut avizul CSM, care este obligatoriu în cazul în care acestea vizează activitatea organizării judecătoreşti. Un alt subiect atins de conducerea PDL Sălaj a fost cel al respingerii acordului de parteneriat 2014-2020 de către Comisia Europeană. „România pierde 3,8 miliarde de euro pe actualul exerciţiul financiar din cauza incompetenţei Guvernului Ponta”, a precizat Bode, adăugând că acest fapt constituie unul dintre cele mai grave lucruri, din punct de vedere economic, pentru România. “Degeaba se împăunează ministrul Teodorovici cu o rată de absorbţie de peste 30 la sută, uitând în fapt să menţioneze că se referă la sumele cheltuite de la bugetul de stat, nu la cele rambursate de Comisia Europeană. Comisia a rambursat până acum cinci miliarde de euro României, adică doar câteva sute de milioane de euro în plus faţă de plăţile efectuate de la bugetul de stat în timpul guvernării PDL. În mai 2012, plăţile către beneficiarii fondurilor europene se ridicau la aproape 18 miliarde de lei”, a opinat Lucian Bode.

2 Thoughts to “PDL Sălaj aruncă vina pe DSVSA Sălaj pentru suspendarea programului „Mere în şcoli””

  1. Anonim

    dar proiectele contractate si nerealizate nu va bantuie? pt ca sunt oameni care v-au crezut si si si-au girat casele pt a accesa proiecte cu finantare europeana ,dar nu a-ti facut ceva real pt a se realiza ,ceva de genul incurajarii sau determinarii bancilor sa finanteze acele proiecte semnate,contractate

  2. MERE, MERE, MERE'T IN P**A DE MINCINOSI SI PREFACUTI .

    MERE, MERE, MERE’T IN P**A DE MINCINOSI SI PREFACUTI .

Leave a Comment