Presa are „interzis” la şedinţa în care se va discuta despre scandalul izbucnit în voleiul zălăuan

Conducerea CS Volei Municipal se va întruni azi, la ora 14, în cadrul unei şedinţe de Consiliu Director, în care, principalul subiect va fi scandalul izbucnit în urmă cu cîteva zile la clubul de volei. Tot în această după-amiază este programată şi Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), iar Paul Hodiş, acţionarul care acuză practic conducerea de delapidare, a solicitat ca la întâlnirea de azi să aibă accesul şi reprezentanţii presei locale. „Eu am solicitat printr-o scrisoare prezenţa presei la întâlnirea de azi şi am număr de înregistrare de la club. Am confirmat prezenţa mea, am fost de acord cu ordinea de zi şi printr-un punct suplimentar am solicitat prezenţa presei, adică să fie o şedinţă publică, având în vedere că 96 la sută din acţiuni sunt din banii publici”, ne-a dezvăluit Paul Hodiş.

Preşedintele Stelian Potroviţă a răspuns foarte degajat solicitării acţionarului Paul Hodiş. „Este problema dânsului ce cere. Şedinţele de Consiliu Local sunt publice, dar cele de Consiliu Director sau AGA sunt publice doar dacă vrem noi, cei din conducere. Nu ştiu ce circ mediatic doreşte domnul Hodiş să facă, dar este strict problema dânsului”, ne-a precizat preşedintele CS Volei Municipal Zalău.
Pe ordinea de zi au fost trecute următoarele: analiza rezultatelor obţinute în turul sezonului 2013 – 2014; prezentarea situaţiei, la zi, privitor la plata contribuţiei asociaţilor la bugetul clubului; efectuarea unui audit financiar pentru anul 2013 şi diverse.

3 Thoughts to “Presa are „interzis” la şedinţa în care se va discuta despre scandalul izbucnit în voleiul zălăuan”

  1. Anonim

    Ziarul si televiziunea, Salajeanul doamnei Cota, sigur va participa!

  2. Zalauan

    Primarule, nu mai umbla cu fofarlica.
    Inca de anul trecut ai spus ca se face audit.
    De ce nu s-a facut ?
    Vrei sa acoperi pe cineva ?

  3. Anonim

    gunoaielor cum sa nu aiba acces presa la o intalnire a comitetului director a unei echipe sportive finantata din bani publici, rusine capalnasiule ca admiti furaciunile si le acoperi
    PREGATITI-I O CERCETARE LA POTROVITA ODATA CU SCANDALUL CU PENSIONARII SI HANDICAPATII,
    PRESEDINTE DE CLUB SPORTIV CU CERTIFICAT DE HANDICAP ,CA SA NU PLATEASCA IMPOZITELE, CARE ISI FACE VACANTELE LA SCHI IN AUSTRIA PE BANI MANARITI DE LA CLUB SI DIN PRIMARIE

Leave a Comment