Peste şapte tone de miere sunt aşteptate să ajungă în aceste zile în depozitele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj, ne-a declarat Violeta Milaş, directorul instituţiei. De aici, produsul va fi direcţionat către cele zece primării din judeţ care au avut ghinionul de a primi miere neconformă în cadrul Planului european de ajutorare a persoanelor cele mai defavorizate (PEAD) 2013. La rândul lor, primăriile vor avea misiunea de a distribui produsul către sălăjenii nevoiaşi.
Reamintim că la finele lunii octombrie a anului trecut, DGASPC Sălaj a retras 7.082 de kilograme de miere din loturile suspectate că ar cuprinde produse neconforme. Măsura a venit după ce Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), instituţie care coordonează acest program, a anunţat că mierea din două loturi nu ar fi naturală, ci doar un sirop de glucoză combinat cu substanţe periculoase. Produsul contrafăcut a fost distribuit către APIA de către o societate din Bulgaria.
Prin PEAD 2013, fiecare persoană nevoiaşă are dreptul la 250 de grame de miere.
La nivelul judeţului Sălaj, peste 38.100 de persoane au fost incluse în lista beneficiarilor de produse alimentare distribuite în cadrul PEAD 2013. Din totalul beneficiarilor, aproape 10.000 trăiesc din venitul minim garantat, 13.000 au grad de handicap, peste 3.500 sunt şomeri, iar 11.000, pensioari. În clasamentul localităţilor cu cei mai mulţi beneficiari conduce detaşat reşedinţa de judeţ, urmată fiind de Jibou, Şimleu Silvaniei şi Crasna.
Potrivit şefei DGASPC Sălaj, în urma redistribuirii, în aceste zile a fost întocmită o listă suplimentară, cu alţi 1.150 de beneficiari, fiecare dintre aceştia având dreptul la un pachet compus din 17 kg făină albă, 9 kg mălai, 0,5 kg paste făinoase, 5 l ulei, 0,8 l roşii în suc propriu, 0,8 kg zacuscă, 0,25 kg miere de albine şi 3 kg zahăr şi 1,2 kg conservă de carne.
Cei care nu şi-au ridicat încă produsele alimentare o mai pot face până cel târziu în luna aprilie, când, menţionează Violeta Milaş, se va încheia PEAD 2013.
Cine a primit ULEI anu asta ca mamica mea nu! Imi spune cineva?
…draga,mamicuta ta a primit in loc de ulei niscaiva carnati!…