Şapte copii orfani sau abandonaţi de părinţii naturali au fost înfiaţi în cursul anului trecut, în judeţul Sălaj, în timp ce alţi şapte au fost încredinţaţi familiilor adoptive. Lor li se adaugă 28 de micuţi care au fost declaraţi adoptabili. În tot acest timp, în grija statului – în orfelinate ori la asistenţii maternali – se află 640 de copii.
Deşi noua lege a adopţiilor se anunţa a fi revoluţionară, rezultatele sunt modeste. Faţă de anul 2012, când cinci copii din judeţ au fost adoptaţi, în 2013, numărul celor care şi-au găsit un cămin a crescut aproape nesemnificativ. Doar şapte copii copii orfani sau abandonaţi au fost efectiv înfiaţi în cursul anului trecut, potrivit datelor furnizate de către oficialii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj. Alţi şapte au fost încredinţaţi noilor lor familii, instanţa urmând să încuviinţeze adopţia.
În opinia Violetei Milaş, directorul instituţiei amintite, numărul redus al copiilor înfiaţi este dat de pretenţiile mult prea ridicate ale cuplurilor care îşi manifestă interesul de a deveni părinţi adoptivi. „Adopţia nu este nici pe departe un proces complicat. Problema este că părinţii sunt prea pretenţioşi. Îşi doresc copii perfect sănătoşi, care să aibă cel mult un an, cu mame studente şi scor Apgar nu mai mic de 9/10. Acest tip de copil apare în sistem o dată la trei ani. Cei ce pot fi adoptaţi sunt copii cu greutate mică la naştere, cu întârzieri în dezvoltare – aspecte ce pot fi corectate în timp şi prin eforturile părinţilor. Din fericire, pe parcusul procesului de evaluare, unele cupluri renunţă la ideile preconcepute şi acceptă şi copii mai puţin perfecţi”, explică şefa DGASPC Sălaj.
Cum să devii părinte în maxim doi ani
Potrivit prevederilor legale în vigoare, primul pas pe care trebuie să-l facă familiile interesate să înfieze un copil îl constituie depunerea unei cereri de evaluare. În termen de 120 de zile de la depunerea respectivului documente, solicitantului i se eliberează sau nu atestatul necesar în vederea adopţiei. Pe parcursul anului trecut, 19 familii din judeţ au fost evaluate în vederea eliberării acestui atestat, a cărui valabilitate este de un an. Urmează procesul de evaluare socială, psihologică, a condiţiilor de trai, a stării de sănătate a potenţialilor viitori părinţi. După finalizarea acestor proceduri, se trece la procesul de potrivire, care constă în identificarea şi pregătirea unei familii care să răspundă nevoilor specifice ale copilului care urmează să fie adoptat. „Procedura ia în calcul interesele copilului, astfel că se va identifica familia cea mai potrivită pentru fiecare copil adoptabil şi nu invers”, ţine să precizeze Milaş. Acesta este momentul în care cuplul care doreşte să adopte ia primul contact cu copilul.
Dacă totul decurge fără probleme şi se constată compatibilitatea micuţului cu familia în cauză, specialiştii DGASPC sesizează instanţa pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei. Instanţa va încuviinţa adopţia după o perioadă de 90 de zile în care minorul a fost încredinţat familiei. „Timp ce doi ani după ce copilul este trecut pe numele părinţilor adoptivi, specialiştii instituţiei continuă procesul de monitorizare, întocmind rapoarte de vizită, pentru ca să fim siguri că micuţul s-a integrat şi că nu există niciun fel de probleme”, a mai spus directorul DGASPC Sălaj. Aceasta susţine că procedura adopţiei poate dura între trei luni şi doi ani de la finalizarea evaluării.
Sălajul are 28 de copii adoptabili
Legea adopţiilor instituie termene precise în care un copil poate deveni adoptabil. Astfel, acest lucru se întâmplă abia la un an de la instituirea măsurii de protecţie specială şi părinţii naturali, precum şi rudele până la gradul IV nu pot fi găsite ori nu colaborează cu autorităţile în vederea realizării demersurilor pentru reintegrarea sau integrarea lui în familie.
De asemenea, un copil poate fi declarat adoptabil dacă părinţii şi rudele lui până la gradul IV declară în scris că nu doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijirea acestuia şi în termen de 60 zile nu şi-au retras această declaraţie sau dacă minorul a fost înregistrat din părinţi necunoscuţi. În acest caz, adopţia se stabileşte în maximum 30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere al copilului. În judeţul Sălaj au fost declaraţi adoptabili 28 de copii, cu vârste cuprinse între 11 luni şi 12 ani.
În Sălaj, adopţii în ritm de melc
Statisticile arată că Sălajul este codaşul ţării la capitolul adopţii. Directorul DGASPC Sălaj pune acest lucru pe seama faptului că suntem un judeţ mic, cu puţini locuitori şi cu o putere de cumpărare destul de redusă faţă de judeţele clasate în fruntea clasamentului.
Potrivit unei statistici a Oficiului Român pentru Adopţii, peste 2.200 de proceduri de adopţie au fost deschise în 2013 în ţara noastră, 580 fiind, de altfel, finalizate. Judeţele cu cei mai mulţi copii adoptaţi sunt Dumboviţa (133), Vrancea (123), Dolj (88), Prahova (85), Braşov (84), Suceava (81) şi Hunedoara (77). Alte 125 de adopţii au fost finalizate în Capitală.