Daca ai incapatanarea, rabdarea (sau masochismul) sa citesti (rasfoiesti) cele peste 700 de pagini (format B5) ale dialogului Mircea Mihaies – Vladimir Tismaneanu (sau viceversa), dialog prins in cartoiul „O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu” (Curtea Veche, 2011), spre final, aproape de Addenda, dai de cateva previziuni (dorinte?) ale politologului fost presedinte al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Dl. Tismaneanu declara ca „in mod cert, social-democratia trebuie sa se reinventeze pe directia promisa candva de Adrian Nastase si propusa, pana la un punct, de Mircea Geoana”. In opinia d-sale, „nu s-a facut nimic si, in mod cert, in faza actuala nu o face Victor Ponta. Exista insa un orizont de asteptare, un pariu electoral care are nevoie de o stanga rationala, imaginativa, ponderata, deschisa, civilizata” (p.725). Of, cat dor – in zona creierelor prezidentiale, daca e sa abordam acest limbaj neacademic – dupa vremurile lui Nastase „sase case”, special guest star-ul telenovelei politice „Matusa Tamara” si, vai, dupa Mircea Geoana, presedinte de-o noapte, cu „Mihaela, dragostea mea” (ca sa nu scriem Sorin Ovidiu Vantu) …
In continuare, dl. Tismaneanu asteapta „o relansare a PD – L prin diverse momente de introspectie”, pe fondul asteptarii resuscitarii, recladirii „crestin – democratiei ca vector important al vietii politice si intelectuale romanesti”… Desigur, cartea mentionata (lucrare formata, de fapt, din mai multe carti aparute dupa „revolutie” sub semnatura celor doi autori), nu poate fi interpretata doar prin prisma acestui final… politic. Destule analize, comentarii fac din acest op unul cu adevarat monumental privind evolutia societatii romanesti post – decembriste. Numai ca, ramai cu acest gust amar, al implicarii fatise – chiar in numele libertatii de opinie. Cum sa nu ramai cu un asemenea gust, de exemplu dupa urmatoarele fraze ale lui Mircea Mihaies: „Dupa douazeci de ani de exersare a democratiei, liberalii se intorc la cutumele si formulele de conducere din vremea comunismului. O incredibila aberatie, veti spune. Asa e. O aberatie care poarta deja un nume: Crin Antonescu” (p. 741). Crin Antonescu – o „aberatie”? Sa fim, totusi, rezonabili. Sunt convins ca daca liberalii, prin absurd sau nu, ar face pasul spre Basescu & PD-L, C. Antonescu nu ar mai fi catalogat, de, chiar si in medii universitar – academice, vitriolant, ca o „aberatie”. Pacat. Mare pacat ca si in 2012 se poarta expresia „cine nu e cu noi, e impotriva noastra”….
