Astazi nu vreau sa scriu nimic despre nunta lui Borcea (penibil – cu rating pe masura – moment mass-media). Nici despre posibila schimbare a culorii blanii („blanei”?) PD-L, din portocaliu in verde. Nici despre victoria lui Pinalti „la Neamt”. Nici despre impunsaturile din USL. Nici despre Rosia Montana. Nici despre Basescu. Astazi incerc sa pun in evidenta Salajul romanesc, prin anuarul realizat la Banisor de mai multi ani de inimosul si harnicul Artemiu Vanca. Inginer pensionar, traitor la Bucuresti, ajuns scriitor de romane de popularizare a istoriei judetului nostru (seria „Comorilor”, prezentate si in „Magazin Salajean”, si in revista „Caiete Silvane”), Artemiu Vanca este si artizanul Anuarului Asociatiei „Fiii Satului Banisor”, o publicatie ajunsa la al optulea numar. De ce este atat de importanta aceasta publicatie? In primul rand, pentru ca este printre putinele care apar in judet in comunele cu populatie majoritar romaneasca (mai stiu sigur doar de anuarul celor din Mesesenii de Sus).
Apoi, pentru ca publicatia nu contine doar franturi, rememorari ale satului de odinioara, ci reprezinta si un instrument de educare a satenilor de astazi, in spiritul unor lucruri „asezate”, specifice satului romanesc de altadata: credinta, cinstirea stramosilor, munca s.a. In cate locuri din Salaj se mai intampla asa ceva? Din pacate, in foarte putine locuri (cinste tuturor celor care lucreaza in acest fel, si nementionati aici). In prea multe localitati salajene, din pacate, singurele manifestari „culturale” au loc o singura data pe an, si atunci „manelizate” pana in prasele. Cu „tenta” sau nu electorala. Nu are rost sa „atacam”, si nici sa ne lamentam la nesfarsit, la fel nici sa re-folosim sintagme sforaitoare gen „renasterea satului romanesc”. Si, totusi: ce-i de facut? Asteptam, cu ochii beliti in televizoare, sa se duca dracului si ultimele urme ale satului traditional? Si daca tot vom asista la „re-urbanizarea” satului, nu putem avea macar pretentia de a cere, molcom, pastrarea unor norme, conduite crestine? Sper sa apuc zilele in care vom putea discuta, public, serios, despre „viitorul” satului romanesc. Si a celui salajean. Multumesc!
