Pun in dezbatere („la bataie”) un text mai vechi, dar actual: Sunt, probabil, in continuare, printre putinii care, fara niciun fel de „jena” publica, afirma ca unul dintre baiurile majore pentru care lucrurile nu au mers si nu vor merge bine in tara noastra este legat si de… locuitori, adica de mandrul popor roman, poveste care da socoteala si de anecdote idioate, precum „avem o tara frumoasa, pacat ca e locuita”. Politicienii se feresc ca dracul de tamaie de asemenea declaratii, pentru ca au nevoie de voturile poporului si, de, nu e bine sa superi poporul. Mai bine sa il umfli in pene, sa-i spui ca e buricul ancestral al universului, ca e muncitor, ca e harnic, ca e destept, ca e credincios. Si apoi, poporul (natiunea) e o entitate greu definibila si semantic, si sociologic, si politic, si filosofic, putandu-ti pierde capul fie numai gandindu-te la „psihologia maselor” si la alte „bazaconii” stiintifice, care nu dau doi bani pe „puterea maselor” decat atunci cand aceasta e pusa in legatura cu un lider sau lideri care se folosesc de aceasta „putere”, inconstienta de cele mai multe ori, pentru a accede la un alt tip de putere, politica de exemplu, mult mai „palpabila”, fie doar si pentru faptul ca, de pe urma ei, poti sa obtii „putere” in bani sau „posibilitati”. Interesant, cred, in „lumina” noilor curente stiintifice (in foarte multe domenii), „gloata”, „boborul” nu au o decat o importanta minima, important fiind, orice s-ar spune (indiferent si de doctrinele politice, fie ele social-democrate, crestin-democrate sau liberale) individul, aflat nu intr-un „grup social” foarte larg, ambiguu, ci in proximitatea chiar geografica a existentei sale (familie, colegi de munca s.a.).
Intr-o societate „post-post-moderna” sau cum s-o mai fi numit, in care manipularea si propaganda sunt legate ombilical de bunastare si nivelul de trai, nu cred ca ne mai putem juca cu explicatii generalizante. Si aceasta ar fi una dintre „ciudateniile” lumii actuale, „globalizarea” avand o reactie „inversa” in plan „social”, de restrangere a „ariei” in care se manifesta multumirea sau nemultumirea individului fata de societatea in care traieste.
Asta, in ciuda tonelor de sondaje care incearca sa gaseasca „culoare metodologice” de genul „romanii cred ca”, „majoritatea romanilor nu sunt de acord cu…”, pana la „10 pentru Romania”.
Afirmatia din inceputul acestui articol poate parea contradictorie, de vreme ce am spus ca nu ne mai putem juca cu explicatii generalizante. Ei bine, cu romanii, destul de probabil ca si in alte tari aflate in „post – tranzitie”, lucrurile stau putintel altfel. Si posibilele explicatii pot sa vina, in primul rand, de la punerea unor intrebari. De exemplu: De ce un roman in tara nu spala wc-uri (sau varuieste), da in alte tari face aceste lucruri fara probleme?; De ce 90 la suta sau poate mai mult dintre emisiunile de televiziune si de radio cu „rating” foarte bun sunt cele de „divertisment” (indiferent ca „lumea buna” spune ca sunt de o calitate execrabila)? De ce presa scrisa „serioasa” are tiraje aproape confidentiale, in timp ce presa de „fapt divers” prospera, cu tiraje ce depasesc uneori si pe cele din vremurile de „glorie” de la inceputul anilor 90? De ce intr-o tara cu majoritate ortodoxa si in care mai traiesc, fara probleme, sute de mii de „pocaiti”, coruptia este generalizata? s.a. Randurile de fata nu au venit pe lume ca o „solutie”, pe un cal alb, la problemele Romaniei. Ci doar ca o invitatie la meditatie. Pentru ca o societate in care nu se mai pun intrebari este o societate „terminata”.
