Administratorul unei societăţi comerciale din Marca este cercetat penal, după ce a cauzat un prejudiciu statului român de aproape 200.000 de lei. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, timp de aproximativ cinci ani, respectiv în perioada 2007-2013, o societate comercială care se ocupa cu exploatarea unei cariere de piatră situată pe raza localităţii Porţ, a depozitat la marginea acesteia, în mod necorespunzător, deşeu de carieră. Acesta s-a scurs pe o pantă abruptă în pădurea de pin din imediata apropiere, doborând mai mulţi arbori. Potrivit sursei citate, în urma scurgerii deşeului de carieră în pădure, au fost degradaţi 41 de arbori din speciile pin şi gorun, valoarea prejudiciului produs fiind de 573,48 lei. Totodată, deşeul scurs a ocupat fără drept 0,60 hectare din fondul forestier naţional, fapt ce a dus la scoaterea acestei suprafeţe din fond. Prejudiciul cauzat Statului Român, prin neplata taxei de scoatere definitivă, este de 196.376 lei, iar paguba produsă în Composesoratului Porţ se ridică la aproximativ 1.543.885 de lei. Sumele au fost calculate de Ocolul Silvic Blidaru, care administrează această pădure.
Potrivit reprezentantului IPJ Sălaj, C.M., administratorul firmei, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de reducere a fondului forestier naţional, ocupare fără drept, în întregime sau în parte, a unor suprafeţe din fondul forestier naţional şi degradarea, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional.
Cercetat penal pentru furt de lemne
Din aceeaşi localitate, un alt bărbat, L.D., este cercetat pentru tăiere ilegală de arbori şi furt de material lemnos. Conform informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, localnicul a a tăiat, în 30 octombrie, un număr de 114 arbori, fără a fi marcaţi cu ciocanul silvic, din speciile pin şi gorun, din pădurea aflată pe raza localităţii Porţ, care aparţine Composesoratului. Bărbatul şi-a însuşit materialul lemnos, în valoare de 1.475 lei, însă prejudiciul a fost recuperat în totalitate.