Asistenţii medicali sunt la mare căutare în Germania. În această perioadă, un angajator neamţ, şi anume Fundaţia „Samariter Stiftung”, pune la dispoziţia sălăjenilor interesaţi zece posturi de asistenţi medicali. Oferta de muncă a fost postată pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), secţiunea Eures – munca în străinătate, şi este valabilă până în data de 31 ianuarie 2014. Cei interesaţi de aceste posturi, trebuie să ştie că angajatorul german impune anumite condiţii de muncă şi anume calificare încheiată ca asistent medical sau infirmier, experienţa şi cunoaşterea limbii germane. În cazul în care cei interesaţi de aceste slujbe nu sunt cunoscători ai limbii germane, angajatorul le oferă posibilitatea de a urma cursuri, însă, în acest caz remuneraţia va fi mai mică. Până la dobândirea cunoştinţelor de limbă germană necesare recunoaşterii calificarii în Germania, persoanele selectate vor primi un salariu brut de 2.077 euro – lunar, 1400 de euro net şi vor fi încadrate ca ajutor în îngrijire. În perioada în care se derulează cursul de limba germană, persoanele selectate vor primi un contract de muncă intermediar, cu un program de lucru redus la jumătate, urmând ca după încheierea cursului, programul să fie cu normă întreagă – 40 de ore pe săptămână.
Sălăjenii interesaţi de această ofertă de muncă îşi pot trimite CV-ul Europass redactat în limba germană sau română, cu o fotografie, însoţit de copia diplomei de calificare la adresele de e-mail simo@vij-stuttgart.de şi buc_eures@buc.anofm.ro. Doar persoanele preselectate în urma transmiterii aplicaţiilor vor fi contactate şi invitate la interviu.
iar faci reclama gratuita, augusto?
Ce drac ai ? Pune mana si fa ceva! Decat sa scrii comentarii mai bine fa un dus!
Aceste articole sunt inutile.
Pentru a primi o marire de salariu, cadrele medicale ca si profesorii, trebuie sa faca greva !