Cum vă spuneam, România mea nu (mai) există. Militam cândva pentru desfiinţarea judeţului Sălaj, exasperat de încremenirea locală. Acum, când agitatorii şi propagandiştii puterii vor desfiinţarea judeţelor, doar de dragul de a-şi satisface pofta morbidă de putere şi de eliminare a adversarilor politici şi a tuturor celor care nu le împărtăşesc idioţeniile, mizez pe înţelepciunea celor care au mai rămas întregi la minte în aşa-numita clasă politică. Povestea reorganizării administrativ-teritoriale a României s-a transformat într-o isterie naţională, furioasă până la iraţional, o cacealma jenantă fără aproape nicio urmă de raţionalitate. Oricum, aşa cum se întâmplă de obicei în penibilele noastre confruntări publice, logica, argumentul sunt înlocuite de flegmă şi înjurătură. Cum vă spuneam, România mea nu (mai) există. În curând, nici România judeţelor. Dacă pedeliştilor şi preşedintelui le va ieşi pasenţa…Sau poate că nu sunt ei vinovaţii. „Dacă Europa ne cere”…
România mea nu e o ţară a nemuncii. Ce înseamnă asta? Înseamnă ca un om în putere să nu câştige (de la stat) bani nemunciţi. Discuţia e veche. Cu alte şi alte „fineţuri” (tăieri de salarii, inechităţile „sistemului” etc). Am întâlnit destui „asistaţi sociali” în putere cerşind pur şi simplu. Cel puţin dublă distorsionare: a poruncii biblice şi a bunului simţ social.
Cum vă spuneam, România mea nu (mai) există. Dacă ar exista, aţi putea povesti şi voi despre patriotism luminat, despre responsabilitate, despre înţelepciune în spaţiul public. Din dictatură am trecut prea repede, nepregătiţi, în „statul – magician”, capitalist, statul tuturor (im)posibilităţilor.
România mea nu e ţara turnătorilor. A celor care au trădat tot pentru un iluzoriu câştig imediat. Aproape 60 de ani ţara asta a mustit de trădători şi turnători. După 89 turnătorii şi trădătorii cică s-au evaporat. Trăiesc bine mersi şi astăzi. Pentru ei România nu înseamnă nimic. Ca şi pentru mulţi dintre voi.
Cum vă spuneam, România mea nu (mai) există. Ca şi pentru toţi cei care au luat drumul bejeniei. E clar de mult: nu mai suntem o societate „tradiţională”. Ştiu, şi discuţia asta e veche. Oricum, deja „România tradiţională” a devenit obiect de muzeu…
