Dintre toate brand-urile mai mult sau mai puţin reuşite care au fost lansate la apă în România cel mai solid şi mai bine înfipt în realitatea mioritică este cel al micului la grătar şi al berii, fie ea la ţap, halbă, pahar sau PET. Cum se anunţă vreo sărbătoare în calendar sau de îndată ce meteorologii ne vestesc soare în week-end, cum două treimi din poporul spaţiului carpato-danubiano-pontic îşi încarcă desagii cu cărnuri fel de fel şi cu litri de bere, ia grătarul în spate şi poposeşte unde este iarba mai verde şi mai deasă pentru picnicuială.
Până aici, toate bune şi frumoase. Ce deranjează şi este strigător la cer sunt condimentele cu care mulţi români ţin morţiş să îşi însoţească micii şi berea: în primul rând, manelele urlate la maxim din difuzoarele cărate până în poiană, ca să audă tot globul pământesc că familionul X a ieşit din bârlog cu mic, cu mare, şi apoi tona de gunoaie lăsate în urmă, să ştie, domle, ăst glob pământesc cine îl populează. Rar vezi atâta destrăbălare tribală ca la un grătărel bine încins, pe care sfârâie micii şi lângă care guvernează berea. Cele două „alimente” au devenit parcă de-a dreptul stâlpii societăţii româneşti. Nici voia bună nu merge fără ele, nici deciziile primordiale pentru binele naţiunii nu se pot închega în lipsa lor, nici campaniile electorale nu pot fi organizate fără damful care face deliciul atâtor şi atâtor ieşiri şi comuniuni între om şi codrul-frate-cu-românul.
Iar cutiile de conservă, ambalajele, pungile cu urme de muştar, PET-urile şi farfuriile de plastic care împestriţează crâmpeiele de iarbă şi luminişurile de pădure sunt de-a dreptul semnele civilizaţiei mioritice, sunt viitoarele artefacte pe care le vor descoperi în ţărâna patriei urmaşii urmaşilor noştri. Şi la cât de „plasticoase” sunt, vă garantez că vor rezista mult şi bine chiar şi după ce noi ne vom fi curăţat de pe pământ. La fel, manelele colorate, populate de bani, maşini de lux, vecini invidioşi, duşmani geloşi şi alte personaje deşucheate rezistă de mai bine de zece de ani pe piaţă, încât au ajuns să fie confundate de străini cu folclorul tradiţional românesc. Aşa că aceste două brand-uri rezistă cât se poate de bine şi îşi consolidează strategic poziţia de însemn naţional.
Trist este că din toate simbolurile pe care le-am putea scoate la înaintare ca referinţă naţională noi le preferăm pe cele super facile, pe cele super uşoare ca şi substanţă, dar aceasta este realitatea pe care au construit-o şi sărbătorile abia încheiate. Şi cum vine 1 Mai, desigur că povestea va fi recreată în acelaşi damf sforăitor de mici, bere, manele şi gunoaie. E ca în modă: se poartă chestiile light, iar plastic is fantastic.
