Biserici da, şcoli şi spitale ba!

Presa străină critică România, dar în acelaşi timp informează românii despre câte biserici se construiesc în ţara noastră. Citeam recent în presa on-line despre mai multe lucruri, nu bune în orice caz, pe care le spun şi le scriu străinii despre noi. Un reportaj al jurnaliştilor de la BBC au arătat lumii întregi că, în România, de la înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu, în Revoluţia din 1989, religia a câştigat tot mai mult teren în ţara noastră, iar principalul beneficiar în urma acestui fenomen este Biserica Ortodoxă Română. În toată ţara au apărut multe biserici noi. Aşa spun jurnaliştii de la BBC despre ţara noastră făcând o paralelă între sărăcia în care trăim, deşi suntem în Uniunea Europeană, şi sumele imense care se cheltuiesc pentru construirea unor noi lăcaşuri de cult. Potrivit acestora, devotamentul românilor faţă de credinţă a făcut ca în ultimii ani numărul lăcaşurilor construite sau renovate, multe dintre ele, susţin ei, adevărate palate opulente, să fie în continuă creştere.
Jurnaliştii de la BBC susţin ca Biserica Ortodoxă Română „absoarbe” milioane de euro de la stat, în ciuda faptului că economia nu merge bine, Catedrala Mântuirii Neamului va fi cea mai mare construcţie bisericească ridicată vreodată în România, iar investiţia va fi pe măsură – 400 de milioane de lei.
Nu doar britanicii au „bârfit” România, ci şi nemnţii. De exemplu, presa din Germania a comentat faptul că Guvernul României îşi permite luxul să cheltuiască sute de milioane de euro pentru construirea unor biserici, printre care şi o catedrală gigantică, dar în acelaşi timp, în ultimii ani, a închis sute de spitale şi şcoli, din lipsă de fonduri. Presa germană spune că, în ultimii 20 de ani, în România, peste 4.000 de biserici s-au construit cu sprijin de la Guvern, ceea ce înseamnă că la fiecare două zile s-a finalizat câte un lăcaş de cult.
Zalăul, de exemplu, numără 29 de lăcaşuri de cult şi un singur spital. Judeţean ce-i drept. În subordine, sau mai bine zis în structura lui, se află unul mai mic „cel de infecţionase” sau TBC, cum îl cunosc majoritatea sălăjenilor. Deci? E drept oare, ce zic străinii?

7 Thoughts to “Biserici da, şcoli şi spitale ba!”

  1. Andrei

    …adevarul este intodeauna undeva la mijloc…

  2. m

    Tocmai din aceste motive ar trebui ca Biserica , indiferent de confesiune , sa se autofinanteze .

  3. Anonim

    …”de altfel multimea manastirilor, multimea bisericilor totdeauna reprezinta starea de inapoiere (starea primitiva) a poporului…” Citat din Lev Tolstoi : Razboi si pace.

  4. nae ledra

    O sursa sigura de voturi , in inclestarile luptelor politice , a fost, este si va fi ,constructiile de biserici !

  5. Zălăuan

    Autorităţile locale nu numai că dau bani cu nemiluita pentru biserici dar au ajuns sa asigure salariile nu numai ale popilor dar si ale cantorilor.
    Mai mult, afacerile bisericii nu sunt impozitate.
    În timpul acesta poporul sărăceşte !

  6. Anonim

    INTERPELARE ADRESATA ORGANIZATIEI PSD SALAJ SI SENATORULUI GHEORGHE POP

    Autor: Cetateanul Consternat
    Circumscriptie electorala: Nr. 33 Salaj
    Colegiul electoral: Nr. 2, Zalau-Salaj
    Grup Politic : Niciunul

    Obiectul interpelarii – Pana Cand?

    Stimabililor politicieni,
    Pana cand ii veti permite cetatenei Daniela Elena Fizesan – Chisbora, membru PSD Salaj, sa se ocupe cu raspandirea unor zvonuri malitioase in legatura cu povestile vanatoresti ale senatorului PSD, Gheorghe Pop?

    Cu deosebita consideratie,
    Cetateanul Consternat

  7. Anonim

    Ma intreb d-le TESINSCHI oare d-l PONTA si de fapt USL-ul sant constienti de realitatea in fapt de care vorbiti ? sa fim sinceri ca ortodocsi (preotii) nu se implica precum catolicii de ex. in asigurarea voturilor pe care mizeaza politicieniisi atunci de ce sant bugetari?? nu voi intelege niciodata acest lucru. eu cred ca au destule facilitati averi paduri pamanturi ateliere proprii constructii turism etc.ce ar justifica scaderea sau chiar anularea fondurilor de la bugetul de stat .La un stat atat de sarac nu se justifica sumele acordate acestor bugetofagi,.suntem prea saraci ca sa fim si PROSTIasta o vad si strainii

Leave a Comment