Cu siguranta multi dintre noi isi mai amintesc de vocile cristaline din copilarie care fredonau am cravata mea, sunt pionier. Vremuri bune, pentru unii; rele, pentru altii. Timpuri in care disciplina avea o anumita semnificatie, tinuta isi avea rolul ei, iar educatia o pozitie privilegiata. Astazi, privind in jur, totul paleste: nu tu disciplina, nu tu tinuta; iar educatia, incotro?
Mai marii nostri, incredintati ca vor lumina viitorul copiilor nostri, ca le vor oferi o pregatire in stil european, se ingrijesc de multe lucruri marunte. Poate doar pentru a arata ca au activitate, ca nu stau degeaba pe banii nostri. Una din grijile importante care-i framanta acum pe alesii statului este cea a uniformelor purtate la clase de odrasele romanilor. Guvernantii viseaza sa reintroduca uniformele in toate scolile incepand cu noul an scolar. Demersul vizeaza copiii din clasele primare si de gimnaziu. Ei vor fi nevoiti sa poarte la ore, o tinuta standard, compusa din pantalon, respectiv, fusta, cravata, esarfa, sacou si camasa cu maneca lunga pentru sezonul rece, respectiv, vesta si camasa cu maneca scurta, pentru sezonul cald, dar si un ecuson cu numele si sigla unitatii de invatamant.
Atunci oare de ce am mai renuntat, cu douazeci de ani in urma, cu atata bucurie la uniforme si la cravata de pionier? De ce acum reluam ceea ce odata am aruncat de rau? Poate pentru ca si copiii occidentalilor poarta uniforme, chiar foarte dragute, ori poate ca ne place sa vedem o anumita… randuiala a cromaticii in clase. Dar sa nu ne ascundem dupa motivul ca e mai corect pentru copii sa fie toti la fel echipati, sa nu se faca dicriminari dupa tinuta. Sa nu sufere cei saraci din cauza celor care stau mai bine de-acasa. Ca nu tine. Pentru ca tot cei cu bugetul limitat vor stramba din nas ca au de cumparat uniforme, pe ei va cadea inca o cheltuiala de inceput de an, care nu era necesara.
Uniforma a fost si in vremurile vechi si va ramane si de acum incolo doar un accesoriu. In psihologia copilului nu uniforma reprezinta scoala. In subconstientul celui mic se intipareste pentru tot restul vietii chipul dascalului, vorbele si invatatura lui. Este singurul lucru care conteaza nu doar pentru prezentul scolarului, ci si pentru viitorul lui. Din acest motiv, cei de la varful piramidei sistemului educational ar trebui sa marseze pe grija pentru cel de la catedra, pentru dezvoltarea si perfectionarea lui spre a-l transforma in idolul invataceilor. Dar de ce-ar fi asa? Mai bine sa-i injoseasca si cei de la putere, dar si cei din banci, care, cu usurinta cu care spuneam noi am cravata mea, spun acum: am masina mea!
