Două autospeciale cu apă şi spumă ale Secţiei de pompieri din Şimleu Silvaniei au intervenit luni după-amiază, în jurul orei 18, pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o gospodărie situată pe strada Ghioceilor, din localitate. Potrivit informaţiilor furnizate de Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, incendiul a fost provocat de proprietar, după ce acesta a încercat să aprindă focul în soba aflată într-una din camerele casei, utilizând combustibil. Au ars piesele de mobilier şi aparatele electrocasnice aflate în camera respectivă. Intervenţia promptă a pompierilor şimleuani a împiedicat propagarea flăcărilor în celelalte încăperi ale locuinţei.